A mai trecut un an

Si in sfarsit ne vedem pe ultima suta de metrii a anului 2011, an in care am avut destule realizari, zic eu, dezamagiri, impliniri si momente de neuitat.

Am inceput prin a simti intrarea in criza economica, eveniment caruia nu i-am dat prea mare importanta, dar nu conteaza asta. In primele luni ale anului 2011 am jucat fotbal pe gheata si sunt mandru de asta, prin Martie am invatat cateva reguli de baschet si sa joc, in Aprilie am avut parte de un Paste frumos cu un gratar cu prietenii la padure, in Mai am sperat ca la echipa clasei a X-a de fotbal din campionatul scolar, sa fiu si eu convocat (nu s-a intamplat, asta a fost), am fost la piscina pe o vreme ploioasa si mai rau, am facut baie :-“, in Iunie am avut un spectacol la Nadrag (judetul Timis), o frumusete 8->, au urmat zile la Olt care s-au lasat cu poze expresive :), in Iulie am revenit la parcul din Craiova pe care nu il vazusem de ceva vreme si m-am lasat impresionat, ca de fiecare data, de lebede, lacul cu nuferi si cel cu barci, am avut placerea de a sustine un spectacol la Avram Iancu (judetul Alba-Iulia – reusit din toate punctele de vedere). In drum spre Avram-Iancu am trecut prin Sibiu, oras al frumusetii clasice, cum imi place sa zic, si am gustat inghetata de neinlocuit din centru 8->, am vizitat catedrala si am facut o gramada de poze. Cu ocazia spectacolului, am mers si pe Muntele Gaina la Targul de fete :D, la statuia lui Avram Iancu, iar la intoarcere am vizitat casa acestuia. Dupa o mica pauza de cateva zile, am revenit la Olt si am facut sarituri in apa de la mai mult de trei metrii (cata durere la esecuri ~x( ), in August am cunoscut o fata draguta, din pacate doar pentru o seara am avut bucuria sa stau cu ea de vorba, am avut un alt spectacol, de aceasta data la Redea (judetul Olt – a mers foarte bine), de pe 25 August au urmat o serie de patru zile pe care le-am petrecut “la scaldat”, 30 August asemenea, ultimele zile de vara (respectiv in Septembrie) le-am trait la maxim, pe la inceput am dat o tura prin parcul din orasul vecin cu un prieten si ne-am amuzat pe seama unui copac cu o forma ciudata scobita in el, peste cateva zile am fost in acelasi parc dar cu colegii de clasa, pe 10 Septembrie am sustinut o petrecere cu prietenii, “Petrecere de sfarsit de vara”, cum de altfel imi place sa fac de doi ani incoace, peste zece zile am fost cu niste colegi la piscina unde am incercat tot felul de sarituri de la a la z incluzand si durearea provocata de esecuri :)). Aceasta a fost ultima distractie a verii. A urmat apoi luna Octombrie in care am debutat cu o petrecere intr-un club din orasul vecin, am reluat turul spectacolelor, spre Salistea (judetul Alba-Iulia) am avut iarasi placerea de a cunoaste oameni noi, de a vizita locuri frumoase precum Cetatea din Alba-Iulia, Catedrala din Cetate, privelistile de deasupra orasului 8->, am invatat dansuri din acea regiune si tare m-am distrat cu o colega de ansamblu in acea seara:), am vizitat Manastirea Lainici, la Targu-Jiu am fost la Poarta sarutului, Masa tacerii si raul Jiu. Tot in Octombrie am luat parte la aniversarea de nastere a surorii mele si la zilele Craiovei unde s-au filmat si cateva cadre pentru videoclipul trupei Voltaj-Da vina pe si unde m-am distrat de minune cu doi prieteni si altii de-ai lor:X. In noiembrie am inceput orele de legislatie la scoala de soferi. Decembrie, luna in care am avut nespusa placere de a participa la majoratul celei mai bune prietene pe care o am.:X

Acum spre final am avut o alta iesire cu prietenii la ping-pong unde am realizat ca pot castiga si eu:D. In afara de asta am ramas in cel mai mult timp acasa alaturi de familie pentru a impartasi Craciunul si magia acestuia.

Pe viitor ma voi lega iarasi de amintiri, cu aceste evenimente. A! Era sa uit: dezamagirea cea mai mare pe care am avut-o a fost decizia Comitetului executiv de a dezafilia FC Universitatea Craiova. Decizie abuziva asupra careia voi reveni cu alte idei pe viitor.

Oboseala

Dupa, cel putin 8-|, doua seri intarziat acasa, dupa toata hoinareala si tentativele de distractie cu prietenii si amicii, am ajuns in sfarsit la mult lipsita cana de lapte cald si farfuria cu felii de cozonac facut in casa :x. Sincer, nu mi-a placut extrem de mult cum am petrecut Craciunul, exceptand momentele de caldura cu familia. Mi-as fi dorit sa fi fost lipsit de primitul apelurilor de genul: “Ce faci frate? Hai pe-afara…” sau “Ce ma? Cum sa stai acasa? E Craciun, hai sa ne distram!”. Mai bine ar fi fost sa primesc apeluri cu urari de bine. Dupa parerea mea, daca cativa oameni ar fi mai buni, macar de sarbatori, lumea ar fi din ce in ce mai frumoasa, oricum asta este. Nu am lasat aceste lucruri sa ma supere si m-am bucurat cat de mult am putut de prezenta celor dragi.

Sarbatoarea perfecta, in mintea mea, a fost Revelionul 2005-2006 (sau 2006-2007 – cu parere de rau ca nu-mi mai aduc aminte) cand am mers cu familia la verisorul meu. Atmosfera pe care am creat-o atunci nu am mai intalnit-o pana in prezent, asteptand in fiecare an sa se intample ceva care sa fie de comparat cu cea perfecta. Sper in continuare, dar dupa planurile pe care urmeaza sa le fac pentru Revelion (Craciunul a trecut), se pare ca nici in acest an nu voi avea parte de una ca ea.

In familia mea Mosul aduce cadourile inainte de ora 24 a zilei de 23 decembrie, deci ne bucuram mai devreme de ele. Cu toate ca spiritul Craciunului a scazut foarte mult in ultimul timp, eu si surioara mea dam dovada de acelasi entuziasm ca intotdeauana indiferent de cadourile primite. Asta ma face fericit si imi place sa o recunosc.

Craciun fericit!

De mult astept acest moment calduros. Fie ca lumina Bradului de Craciun sa va lumineze inima si sa va incalzeasca cand aveti nevoie de liniste, familia sa va fie alaturi in orice moment al vietii si sanatatea sa va binedispuna in activitatile pe care urmeaza sa le faceti si sa le terminati cu bine pe toate. Speranta sa nu va paraseasca si succesul sa nu va dezamageasca. Luati o pauza, acordati atentie familiei si lasati-va dusi de caldura atmosferei acestei perioade de vis.>:D<

Plimbare tarzie

Intr-o seara dupa ce ziua ninsese si linistea se asternuse peste oras, eram singur in parc. Totul capata o nuanta de alb, nu total dar suficient cat sa imi inspire o picatura de visare. Cele doua pahare de vin rosu in combinatie cu apa minerala degustate mai devreme cu doi amici, imi aduceau aminte de zilele de toamna tarzii, de culoarea aramie a frunzelor copacilor, de adierile de vant si tabloul creat de grupurile de  pasari ce se indreptau alene catre apusul soarelui, care accentua culoarea trista a sezonului ce urma sa vina.

Bancile acoperite de zapada ma indemnau sa trec pe langa ele, sa dau zapada la o parte si sa ma asez, insa doar pe langa una fac cativa pasi, intind bratul, visator, si strang zapada in palma doar cu patru degete. Se simte raceala zapezii si nu evita sa se topeasca. Ridic incet mana si indrept privirea spre palma umeda. Doar putina apa… Imediat in minte imi vine melodia Adelei, Set fire to the rain. Imi continui drumul cu un sentiment greu de descris pe moment si gandul imi zboara din nou la amintiri. Ies din parc nedumerit si cu parere de rau…despre mine. Apar aceleasi intrebari carora nu le-am gasit raspunsul, aceleasi cauze si efecte. Atmosfera devine ambigua, ce-i drept asa a fost de la inceput, dar atunci am sesizat, “visul luase sfarsit”.

Amintiri

Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni erau prin partile noastre…

vorba lui Ion Creanga. Stau si-mi amintesc cat de bine era acasa, cu parintii mei cei buni si plini de viata, cata dragoste din partea lor in ceea ce faceau, cata atmosfera in familie de sarbatori cand impodobeam impreuna bradul, mirosul cozonacilor pe care ii pregatea mama pana tarziu noaptea in bucatarie, singura, inca si acum imi amintesc de pofta cu care ii savuram, filmele clasice de Craciun pe care le vizionam inainte si in seara de Craciun si sentimentul placerii de a ramane in sanul familiei sunt si acum motive placute de a readuce acele vremuri cel putin in minte.

Cat de frumos era la Oltul meu indragit pe care il vizitam mai ales vara si iarna, atunci cand aveam impresia ca sunt peisaje ce merita vazute si aveam dreptate. Banca de sub nucul de langa fantana, pe care la culesul viei, asteptam cu nerabdare ca bunicul sa ne umple cate o cana de must din acele butoaie cu struguri, apoi mergeam in leaganul facut de tata, ne balansam incet si faceam mustati neputand sa ne mai oprim din baut. Cum imi doream ca mustul de acasa sa se mentina pana iarna, pentru ca eram dornic sa nu se termine ceva asa delicios, la varsta pe care o aveam, o rugam pe mama sa faca ceva sa imi indeplineasca voia, insa dupa cateva zile fermenta si uitam gustul pana anul viitor.

Trandafirii roz si rosii din gradinita, care parfumau curtea cu acel miros imbatator si dulce, pe care ii lasam fara petale impreuna cu mama pentru dulceata, apoi iarna o savuram in camera bunicilor langa soba ascultand acele povesti de neuitat ale bunicii, erau de neinlocuit. Cand ieseam iarna din casa, bine imbracat si admiram peisajele, cand il zaream pe tata ca se izbutea sa dea zapada la o parte de pe alee, fugeam cu gerul in fata la el si ii saream in brate. Ma distra atunci cand arunca cu bulgari in mine fara ca eu sa il vad si imi placea cand ma ascundeam si eu dupa gramezile mari de zapada facute de el. Mergeam la sanius cu inima fericita si ma intorceam acasa ud pana-n gat de la tavalirile prin nameti cu prietenii si alti copii si putin ingrijorat de morala pe care urma sa mi-o faca mama. Niciodata nu a fost cum mi-am imaginat in privinta mamei, nu ma certa asa de rau cum imi inchipuiam, dar nimic nu mai conta cand reintram in camera bunicilor si eram asteptat de bunica cu un borcan cald de compot de caise, prune sau mai rar cirese care imi placeau nespus de mult. Aveam o deosebita placere sa stau in acea camera si sa privesc pe geam cum ninge, eram cuprins de liniste si fericire.

Cate peripetii si intamplari au fost in copilaria mea, nici mie nu-mi vine sa cred si din pacate, nu mi le mai amintesc pe toate, toate frumoase. In ultimii ani am avut impresia si acum sunt sigur ca am inceput sa pierd din valorile traditiilor din familie. Bradul ce Craciun nu mai este un element pe care sa il astept prea nerabdator, Anul nou a devienit deja o grija in plus si se adauga la varsta, la fel si aniversarea de nastere, fiind un motiv trist de ingrijorare. Pana la urma, nimic nu este infinit, ceva rational, dar cand ma gandesc la trecerea timpului si o asociez cu viata mea, devine, inevitabil, un gand melancolic. As putea spune ca pacatul vine din neatentia la lucrurile mici din viata, care fac oamenii mari.