Oameni şi oameni

Dacă zic “Nu mă interesează ce se întâmplă.” şi dau drumul sufletului să curgă prin cuvinte şi îmi exprim punctul de vedere, este neapărat ca persoana care mă ascultă să zică că sunt nebun? De exemplu daca îmi place o fată şi ea claaar nu ştie şi nu bănuieşte nimic şi mă apuc eu să îi zic că este soarele meu şi aerul pe care îl respir, de ce se întâmplă, de obicei, să dea dovadă de insensibilitate şi să aibă intenţia de a mă respinge? Nu zic că-i neapărat să-mi cadă în braţe, dar o evitare a mea mai duioasă ar ajuta mult mai mult.

Nu-i cazul meu sau al unui cunoscut. Pur şi simplu vreau să aflu nişte păreri.

Stăteam astă seară şi mă gândeam aşa la relaţiile oamenilor. Fiecare vede pe fiecare din puncte diferite personale şi fiecare face ceea ce crede că este bine pentru o atmosferă plăcută pentru el/ea sau pentru cei din jur.

Şi mai este şi chestia cu încrederea. Asta-i prea sensibilă. “Încrederea se câştigă în timp şi se pierde într-o secundă.” De ce? Cine a zis? Şi de ce trebuie să fie aşa?

Poate ăla care greşeşte nu o face intenţionat şi săracu e înţeles greşit şi cade sub priviri ce nu ar trebui să-i fie adresate. Lăsând la o parte intenţiile rele, ar trebui să se înţeleagă faptul că nu a făcut ceva rău cu intenţie. Mai ales unei persoane dragi. Ei bine, eu am observat că temperamentul ăsta de a deveni imediat dezamăgit faţă de persoana care a greşit este împrumutat de mulţi, ceea ce-i greşit. Corect?

Personal, mă regăsesc în ceea ce am spus mai sus şi sincer îmi este foarte uşor să iert, să ascult şi să trec mai departe fericit, fără a purta pică. Rămâne să mulţumesc celor care sunt vinovaţi pentru asta :).

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

3 thoughts to “Oameni şi oameni”

  1. Hei. Pai increderea chiar se castiga in timp…nu in 1000 de ani, insa nu poti pretinde ca o/il cunosti dupa 2 zile, o saptamana sau o luna…sunt mereu atat de multe lucruri, calitati, defecte de descoperit la celalalt…incat nu iti poti imagina. Si e absolut normal sa fie asa. Suntem oameni. 🙂

    1. Totuşi aş dori să trăiesc cumva într-o lume departe de realitate în care ceea ce este omenesc, să dispară şi să nu mai conteze lucrurile care ne fac nefericiţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *