Noi orizonturi

Tot mă gândesc că atunci când am luat în glumă ceea ce trebuia să tratez cu seriozitate a fost şi va fi greşeala vieţii mele. Ok! Sunt de acord. Am fost luat prin surprindere când mi-am dat seama brusc de acest lucru. Durerea se alină când îmi amintesc că ceea ce trebuia să-mi aparţină, se află acum sub alte aripi albe, dar în acelaşi timp mă tine amorţit şi greeeu mă lasă să ies din această stare. Nici acum, nu ştiu dacă să mă bucur sau nu pentru ceea ce am făcut, pentru că am fost eu 100%.

Dar mă mai şi gândesc că dacă aş fi luat decizia care, presupunând acum că m-ar fi făcut fericit, nu aş fi fost cumva egoist şi în tot acest timp aş fi ascuns un plan bine elaborat şi răutăcios, în acelaşi timp, numai pentru plăcerea sufletului meu?

Mi-aş cam răspunde cu “Ba da!”, dar dacă privesc mai bine lucrurile şi las eu visele, principiile, dramele şi modestia mea la o parte, revin la realitate şi la culorile ei întunecate, mă bucur într-un final că altcineva poate acum zbura în locul meu. Bineînţeles, plecăciunile mi-au fost dedicate exclusiv, nu am nici o  completare de făcut.

Eu rămân acum cu regretul şi nostalgia cu privire la faptul că puteam fi eu acel zburător care să se înalţe până mult peste nori şi să trăiască altfel, o viaţă altfel, diferită, schimbată total, cu vise din trecut acum îndeplinite şi cu gândul la mai departe.

De fiecare dată când mă gândesc la aceste lucruri, simt cum mă resemnez rapid după ce toate îmi zburdă rapid din cap, mă încurajez şi îmi spun că “zborul” pe care aş fi putut eu să-l am, îl are altcineva, la fel de important ca mine. Îmi mai spun că aş fi fost egoist dacă aş fi făcut alegerea respectivă şi aşa elimin orice picătură de nehotărâre din mine. Mă bucur pentru cine merită sacrificiul meu şi merg mai departe :). Încă mai sper la dorinţele celui căruia îi sunt personaj şi am încredere din ce în ce mai mult că într-o zi va fi exact cum îmi doresc să fiu acum, chiar dacă atunci voi dori altceva. Mă voi mulţumi cu ceea ce voi avea.

Din nou dragă suflete, iartă-mă!

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *