M-am … pierdut

Am gustat din dulceața iubirii noastre, am văzut prin ochii tăi lucruri la mine, atâtea cât nu aș fi putut să văd în cinci secole de acum înainte, te iubesc și am făcut-o cât de bine am simțit, mă faci fericit cu orice tangență pe care o ai asupra mea, știi cum să pui punctul pe i, ești ființa ce se aseamănă cu mama, mi-ai spart venele și mi-ai intrat în suflet, m-ai vrăjit cu zâmbetul tău, m-ai amăgit cu atingerile tale, cu vorbele tale m-ai alinat și m-ai făcut să privesc altfel lumea. Ți-am spus și îți repet de câte ori vrei că ești femeia de care m-am îndrăgostit. Ești făcută pentru mine și mă completezi la fel cum stelele completează noaptea.

Nu vreau să te știu mai departe decât ai putea fi ținându-te de mână, nu vreau să ne amăgim pentru că societatea este cruntă și ne limitează intersectarea privirilor, nu vreau altă fată acum și în niciun alt moment din viața mea, nu vreau să te știu tristă și să ascunzi asta doar pentru a nu ceda tentației de a redeveni unul și mai ales, nu vreau să pierdem timp, timp ce poate fi al nostru făcându-ni-se dor unul de altul, gândindu-ne în permanență la orele care nu se mai termină doar pentru a ajunge îmbrățișați într-un final după o zi întreagă.

Și nu vreau să ne întâlnim altă dată ca doi aproape necunoscuți, într-un alt oraș îndepărtat, într-o cafenea și atunci să ne dăm o altă șansă. Șansa noastră este acum, când suntem supuși piedicilor ce vin din viață, lucrurilor neașteptate ce au tendința de a ne supăra și de a ne opri să fim fericiți. Vreau să am parte de pase proaste și să mă gândesc că în scurt timp îți întâlnesc privirea, te strâng în brațe, îți șoptesc din nou că te iubesc și realizez că nimic nu mă mai poate afecta. Nu vreau să aflu că nu voi pierde nimic înainte de a te pierde pe tine, nu vreau să ajung să îmi urăsc sufletul și să mă topesc încet. Nu vreau să mă gândesc la ceea ce ar fi putut fi dacă am fi fost împreună și să-mi las sufletul să rătăcească printre acele imagini, singur. Nu vreau să mă înnec în lacrimi de fiecare dată când am tendința să cad pradă singurătății și să încep să mă gândesc din nou doar la noi şi nu mai vreau să nu am ce să le spun alor mei când mă întreabă de tine. Mă cuprind fiori când realizez din nou că nu esti lângă mine în acel moment.

Vreau să adorm mereu cu tine în brațe și să mă trezesc lângă tine în fiecare dimineață, să te trezesc cu sărutări și să îți fur zâmbete în timp ce încă încerci să îți deschizi ochișorii. Vreau să te țin de mână în seri în care ne plimbăm în liniștea parcurilor din urbie și să ne cuprindă liniștea.

De ce nu am putea să ne facem viața așa cum o vrem noi decât să stăm la cum ne duce fiecare zi?

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.