Lupta cu mine

Cât pot să mă oftic! Aseară am fost pe malul Oltului pentru a mă relaxa şi ce mi-a venit mie, am scris un articol de pe telefon. După ce l-am terminat s-a întrerupt conexiunea la internet şi am pierdut articolul înainte de a apuca să-l salvez :-L. În fine…

Devenisem oarecum împăcat cu ideea pentru că mă descărcasem şi acum trebuie să scriu din nou articolul pentru a-mi motiva problemele X(. Ideea de mai sus consta în alegerile pe care sunt nevoit de fiecare dată să le fac şi nu reuşesc niciodată să împac limitele. Şi dacă tot sunt eu ăla cu alegerile grele, măcar nu am şi eu o mulţumire cu privire la faptul dacă sunt luate bine sau nu. Întotdeauna trebuie ca de aici să iasă cineva cu dorinţa de a-mi vrea binele, lovită. Mă rog, acel cineva fiind prietena mea, ce s-o mai lungesc. Nu reuşesc. Vreau prea multe de la viaţă, vreau să fie mai uşor, mai simplu, exact cum s-ar spune :-<. O mică virgulă şi totul se duce. Încerc tot timpul să menţin liniştea, bună starea, atmosfera plăcută, dar mă străduiesc prea mult. Poate îmi lipseşte şi altceva, în afară de multe din suflet, cuvinte din vocabular, rezolvări pentru probleme, cuvinte calde ce ar trebui spuse în momente de sensibilitate, tupeu, curaj, nesimţire, comportament de prost gust şi eventual o personalitate care să le ţină pe toate în buzunar.

Deci dacă unele lucruri nu se întâmplă cum îmi doresc, cum este mai bine sau cum ar trebui, ok înţeleg, ăsta-i norocul meu, dar de ce trebuie să fie implicate alte evenimente care, nu numai că ma lovesc pe mine de mă ameţesc, dar mai şi omoară câţiva neuroni şi celor ce îşi bat capul pentru nerecunoscătorul de mine. Bine aici este şi iubirea lor faţă de mine, dar nu-i corect ca ei să fie supăraţi pentru că tot ei se implică fair-play pentru a mă salva pe mine.

Îmi trebuie o minune să-mi facă ceva, dar dacă o aştept nu o să vina. Poate reînceperea liceului o să fie o schimbare?

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

4 thoughts to “Lupta cu mine”

  1. La fel am patit si eu fiule … ieri la tara am vrut sa scriu de pe telefon un articol si cand sa-i dau publish ma suna unu si ma intinsai cu el la vorba si am uitat de articolul care era in standby …dupa ce am terminat mi-a dat sesiune expirata sau ceva de genu’ ca ma deconecta si dupa o alta logare bineinteles ca articolul nu era acolo ;))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *