Gust efemer

Acum câteva zile am ajuns din întâmplare pe un blog pe care acum îl vizitez zilnic şi recitesc articolul care m-a făcut să devin cititor fidel. Au fost acele cuvinte dulci spuse pentru o despărţire pentru totdeauna. Emoţiile nu au stat departe de mine şi mi-au atacat celulele pielii, ridicându-se împreună cu un fior din inimă în tot corpul.

O ultimă scrisoare netrimisă” se numeşte articolul şi este scris de autoarea blogului Fiind imagine, Vulpea de scorţişoară, autoare încă misterioasă. Mi-a făcut o mare plăcere să îl citesc, să îl recitesc şi când nu o fac, să mă gândesc la el. Este plăcut simţit cum, citind un blog, să simt că adevăratele valori se păstrează în sticluţe mici.

Am răsfoit pagini, articole şi scrieri şi am observat că este un jurnal în adevăratul sens al cuvântului început prin noiembrie 2009. Aş îndrăzni să contactez această autoare, însă îmi este teamă ca nu cumva să fac să dispară magia. Cred că pentru mine, un lucru nou venit odată cu primăvara este o schimbare şi o cale de a trăi altfel. M-a lovit un sentiment trist, acelaşi pe care îl am uneori despre trecerea ireversibilă a timpului şi a tuturor lucrurilor şi oamenilor pe lângă mine. Cum simt că nu fac nimic şi pierd tot ce-mi iese în cale.

Îmi este uşor să mă încurajez pentru mai departe, dar ştiu că o fac în zadar şi din cauza asta nu văd rostul. M-aş întoarce, aş povesti, scrie, trăi şi simţi tot ce m-a făcut pe mine. Lucruri care ar fi putut să mă facă mai bun, au trecut şi le-am pierdut şi chiar dacă am apucat cel puţin să le simt mirosul, nu se mai întorc pentru mine, orice ar fi. De aici toată nostalgia din mine şi urmele de melancolie.

Şi de ar fi numai asta… În fiecare zi ajung să cunosc oamenii pe care îi ştiu şi în fiecare zi sunt diferiţi, fapt ce mă dezamăgeşte. Şansa de a o lua de la capăt este aproape şi ca orice lucru nou început, presupune sacrificii şi dureri în suflet. A fi omul lui Kipling nu este deloc uşor şi nici nu ştiu dacă cineva a ajuns la acel nivel. Fără să mă plâng, sau chiar dacă o fac, durerea tot există.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *