Gata şi cu August

Ultima zi din vară, 31 August. Toate au trecut ca soarele pe cer într-o oarecare zi din ea. Am mai făcut ceva, mi s-a mai întâmplat ceva, am mai trecut prin ceva. Probleme, întâmplări, evenimente. Fiecare cu rolul ei în schimbarea gândirii şi caracterului meu.

Ca în fiecare an, în aceste zile, apare nostalgia într-o manieră plăcută, feerică, care mă face să mă gândesc la toate cele nefăcute în această vară, la toate încercările mele de a fi fericit, la rutina zilei până după-amiază, dar mai ales la lucrurile făcute. Aceste imagini îmi trec acum lin prin cap, toate parcă lovite de razele soarelui, soare şi el printre imagini, care mă încălzeşte suficient cât să nu mi se facă pielea de găină. Încă puţin până ajung la momentele speciale şi soarele care mă priveşte nu mai este de ajuns astfel încât să mă încălzească.

Am ieşti într-o dimineată afară, acum câteva zile, şi m-a lovit o adiere rece de vânt înaintea astrului. A trecut repede. A fost pe neaşteptate şi imediat corpul a reacţionat. Am rămas surprins şi pe gânduri. Mi-a părut rău ca încă o dată să nu pot face exact ceea ce-mi doresc. Adică nu am putut face exact ceea ce mi-am dorit. Poate-i vorba despre voinţă, dorinţă şi posibilităţi, dar sigur noţiunea timpului şi-a pus din nou amprenta asupra mea. Are o putere de inegalat, neimaginat, devenind inevitabilă odată ce mă loveşte.

În fiecare an îmi imaginez că va fi de neuitat, că voi face toate lucrurile pe care le visez mereu, dar când ajung la momentul oportun nimic nu mai pare atât de plăcut de făcut, îşi pierd din valoare şi nu mai simt acelaşi sentiment.

Păcatul este făcut. De cine nu ştiu, dar este clar că pierd. Undeva este un gol prin care se scurge tot. Ce-i drept vara a trecut şi nu a fost cum mi-am imaginat. Poate o să câştige mai multă atenţie pe viitor. Sper să existe regrete pentru că aşa mă voi gândi cel mai mult la ea şi mă voi îndrăgosti, nu o voi uita. Nu de alta, dar nu merită să uiţi momente din viaţă, oricum ar fi ele.

Dacă stau şi mă gândesc mai bine, în această vară am făcut ceea ce mi-am dorit în anii anteriori :). Momentele alea de sensibilitate la care tot visam. Acum mă văd şi cu ele realizate. Bucuria nu este aşa de mare pentru că tensiunea pentru a le realiza a scăzut în timp, dar mă bucur oricum.

Şi din nou nu uit de persoanele dragi care nu încetează să mă încânte cu existenţa lor >:D<.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *