Gânduri adunate

Credeam că toate viziunile mele despre plecatul de acasă vor fi doar nişte nostalgii dulci, singurătăţi prăfuite de vreme, lacrimi ce-mi vor încălzi sufletul şi încurajări personale de a-mi continua drumul către succesul visat. Chiar dacă am decis să fac sacrificii pentru a mă realiza pe orice plan, sufletul mă trage înapoi şi mă face să înţeleg, de această dată, că singurătatea este dulce de multe ori, însă asta doar pentru a tinde, mai târziu, cu mai multă plăcere spre un suflet pereche şi spre împlinirea fericirii.

Acum, că sunt la o oarecare distanţă de casă, timpul nu stă în loc şi mă trage cu grabă să alunec printre ocupaţiile zilnice care în cele din urmă, nu au niciun folos. Ştiu că asta simt, cum timpul trece repede, dar am încercat să fac altceva astfel încât să nu mi se mai pară aşa. Şi bineînţeles, voi continua să fac lucruri şi lucruri pentru a evita durerea asta apăsătoare de a pierde lucrurile din vedere, persoanele care probabil ar trebui să primească atenţia mea şi sufletul meu. Voi trage în continuare să îmi ocup timpul cu lucruri de o greutate medie pentru a nu mă bucura la maxim de ele pentru că atunci ar trece şi mai repede. Momentan, asta este presupus sub forma unui experiment. Dacă eşuează, voi atinge şi limitele, chiar le voi depăşi, după accesibilităţi.

Dorul, încet, încet, îşi face loc printre gândurile mele şi astfel se declară din start un ajutor al trecerii rapide şi ireversibile a timpului. Foarte slab mai tin legătura cu oamenii mei – aici mă refer la familie, amici, prieteni şi ceilalţi care îmi duc dorul – semn ce îmi dă de înţeles că independenţa trebuie să-mi fie frate, indiferent de situaţie. Clar, pe plan economic încă sunt susţinut subtil, însă restul ţine doar de mine.

Toate legăturile, toate lucrurile şi tot ce se mai poate include în aria elementelor care îşi pun accentul pe caracterul meu spre definirea personalităţii, sunt de acum baza a ceea ce voi deveni. Mi-ar fi greu să las totul în urmă doar pentru a fi liber spre un nou început. De fapt îmi este greu pentru că am început de mult să las în urmă. Pur şi simplu am lăsat, iar ruperea legăturii cu trecutul se va face de la sine în continuare.

Aici nu mai sunt oameni care să mă privească în ochi şi să mă întrebe ce mai fac cu adevărat. Aici nu mai sunt lucrurile pe care le vedeam în fiecare zi şi zâmbeam pentru asta şi nu mai sunt aceleaşi persoane pe care le vedeam zilnic. Aici trebuie ca eu să îmi creez zâmbetele din amintiri, vise şi speranţe de cum aş putea trăi viaţa. Recent, am început să mă gândesc la o listă cu locuri care ar putea să mă liniştească în situaţia în care, eventual, aş fi în impas.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *