Emoţii şi noi preocupări

Am tot întâlnit situaţii care mi-au atins stările şi m-au făcut să mă simt în multe feluri, în ultimul timp. De la tendinţa mea infinită de a-mi dărui inima oricărei domnişoare care îmi oferă un zâmbet sincer, până la oamenii care mă indispun şi mă fac să nu îi apreciez prea mult. Acum câteva zile am avut o stare ciudată prin care îmi puteam exprima foarte uşor dorul de noi relaţii cu persoane din trecutul meu. Mai mult, aproximativ acum o săptămână, am ajuns în situaţia în care iar îmi reproşam faptul că viaţa mea nu este aşa cum mi-am dorit, doar din cauză că nu fac mai mult. Mai exact, nu sunt atât de puternic încât să-mi depăşesc timiditatea. Nici acum nu sunt atât de puternic. Este trist să îmi dau seama încă o dată de asta. Şi, şi mai trist este că nu îmi pot depăşi condiţia. Rămân acelaşi limitat la gândurile mele despre singurătate şi aspiraţie către independenţă.

Mă consider în continuare un neînţeles. Şi nu că asta este un moft de-al meu. Pur şi simplu aşa sunt. Este vina mea. Chiar dacă, de cele mai multe ori reuşesc să ies din rutină prin încercări de a interacţiona cu “noua mea lume”, întotdeauna revin la ceea ce mă caracterizează cel mai bine: gândul că nu pot mai mult. Bănuiesc că am nevoie de un prieten, motivaţie din partea lui şi gingăşie infinită, toate astea venind împreună cu nişte cuvinte calde, sincere şi o îmbrăţişare.

Persoanele pe care le-am cunoscut până acum, de când sunt plecat de acasă, au reuşit să câştige un loc mai bun sau mai puţin bun în zona de apreciere, zonă pe care o preţuiesc foarte atent. Unii dintre ei ar putea avea cale liberă spre a-mi deveni prieteni de nădejde, alţii nu. Ori, eu degeaba declar asta dacă ei nu au aceeaşi părere despre mine. Am început să generalizez şi se pierde esenţa a ceea ce vreau să spun.

Drumul facultate, cămin, cantină, cămin, facultate, cămin, pat, iar facultate şi tot aşa, mă scapă de o eventuală stare de dor pentru părinţii mei şi locurile de acasă. Pe de-o parte mă bucură acest lucru, dar pe de altă parte, îmi pare rău pentru că nu am mai gustat din dulcea melancolie de multă vreme şi aşa timpul trece foarte repede. Am tot încercat să-mi creez momente pentru a mă bucura de o dulce tristeţe, însă nu am reuşit. Timpul parcă nu mai stă şi îmi este foarte greu să pot să mai reflectez asupra detaliilor de fineţe din viaţa mea.

M-am gândit la momentul în care voi ajunge acasă. Mă gândesc că voi face asta în vacanţa de iarnă, în preajma sărbătorilor. Simt cu durere că nu voi avea timp să recuperez timpul pierdut, cu cei dragi, simt că nu mă mai pot bucura ca odinioară de toate cele pe care le făceam cu familia. Şi de ar fi numai asta! Prietenii mei cei mai buni, îmi este teamă că nu ne vom sincroniza prea bine pentru a ne revedea în nişte condiţii acceptabile. Îmi pare rău pentru cei pe care i-am cunoscut cu puţin înainte să plec. A fost târziu când au intrat în viaţa mea. Ştiam că voi avea regrete în legătură cu asta şi cu părere de rău, din nou, nu am făcut nimic.

În toate astea, am şi motive la care să mă gândesc din când în când şi să zâmbesc, în timp ce merg singur pe drum şi mă apucă alte gânduri care îmi inspiră tristeţe. Situaţia de faţă, ca şi multe altele, nu îmi mai permit toate stările ca cele pe care le aveam în liceu din cauza cărora puteam genera involuntar cuvinte pentru blog.

Acum, toate problemele personale, sa le zic aşa, sunt acaparate de tot ceea ce fac zilnic. Fie că am un curs, un seminar, chiar un laborator, pe lângă asta, abea apuc să mănânc, pentru că imediat trebuie să ajung în alt loc. Fie că este vorba despre un club de seară, un local la care are loc un eveniment, un training sau o pur şi simplă întâlnire cu ceva colegi, nu am de gând să ratez aceste ocazii. Sunt pentru mine, pentru dezolvtarea personală şi pun mare preţ pe ea.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

One thought to “Emoţii şi noi preocupări”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *