Dragă suflete…

Dragă suflete,

Îţi vorbeşte cel care te-a pus pe un loc mai jos în lista de priorităţi, cel care prin acţiunile sale te-a făcut să îţi pară rău de el, să ai anumite reţineri şi să nu mai ai aceeaşi conexiune cu el, dar cu toate astea să ai speranţă că se va schimba în bine.

Schimbarea de anotimp a venit pe neaşteptate. Sentimentele aduse odată cu asta au fost timpurii, departe de a se fi copt şi simţite prin bătăile inimii, sunt usturătoare. Comportamenul meu se bazează pe bunătatea emanată de tine şi direct a fost compromis pentru acest început de toamnă. Sincer să-ţi spun, mă aşteptam la ceva, că doar e schimbare de vreme, dar nu la atâta confuzie pe care mi-ai creat-o. Şi mai grav, e din ce în ce mai rău. Cum ai făcut, cum nu ai făcut, cum trebuia să faci, m-ai împins de am făcut eu greşeli şi te-am ascultat luându-le ca de bune. Nu te acuz, recunosc a fost vina mea în întregime. De aici au plecat greşelile mele, apoi ale tale care m-au împins din nou la altele.

Încerc eu să mă mint că totul este în regulă, că totul se rezolvă pe fiecare zi ce trece, dar am o presimţire că vor rămâne rănile. Te-aş ruga, dacă se poate, să mă ierţi, să te împaci cu mine, să-mi mai spui cu vocea ta caldă ce este bine pentru mine. Eu am avut întotdeauna tendinţa de a-ţi vorbi şi asta m-a făcut să cred că voi deveni puternic şi relaţia noastră va fi de neînvins, însă neatenţia, o mai mare nebăgare în seamă a ta au fost deajuns astfel încât să îţi întorc spatele involuntar şi să te îndepărtez.

Îmi pare rău, şi ştiu că mă crezi, pentru că în ultima perioadă nu te-am mai hrănit, luând asupra mea fiecare bucăţică de fericire şi risipind-o pe momente care nu înseamnă nimic. Nu am vrut să se ajungă niciodată în situaţii ca asta şi sigur nu mai vreau.

Tu, prieten al meu, care nu mă minţi niciodată, dornic de iubire, însetat de momentele cu mine, eu bucuros pentru că exişti, oare tu fiinţă superioară fizicii, ai putea, prin înţelegerea ta să mă ţii iarăşi de mână, să ai grijă de mine şi împreună să ne lăsăm cuceriţi de tot ce-i frumos şi să gustăm plini de pasiune din viaţă?

Al tău personaj, Vlăduţ.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

One thought on “Dragă suflete…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *