Despre oameni

În primul rând trebuie să recunosc că nu sunt un mare cunoscător de oameni. Îmi pun încrederea în oricine şi orice are legătură cu respectivul sau respectiva. Încă uimit şi plin de semne de întrebare mă gândesc la relaţiile pe care le-am avut cu oamenii. Foarte ciudată şi de necrezut mi se pare povestea mea, încât nici peste 10 ani nu o să fiu în stare să o cred.

Oameni care mi-au fost şi îmi sunt prieteni încă de când mă ştiu, tovarăşul şi prietenul meu de-o viaţă a fost şi sunt sigur că o să fie acolo întotdeauna. Primele jucării împărţite cu el, primele zile bălăcindu-ne sub soare în râul din vale, primele săpături în pământ după fanteziile noastre, prima beţie, primele iubite şi continuăm să continuăm cu primii paşi în facultate. De la el, cred că una din puţinele persoane pe care o consider om, am avut de învăţat în permanenţă.

Şi în momentul în care am fost matol de altă relaţie de prietenie, m-a avertizat, m-a sfătuit şi şi-a păstrat încrederea în mine, chiar dacă mă vedea greşind şi dedicându-mă greşit altcuiva. Şi chiar dacă ştia că voi greşi din nou, a fost acolo, cel puţin cu cuvintele de încurajare. Şi nu! Nu este omul care să-mi spună că nu este bine ceea ce fac, este omul care m-a încurajat chiar dacă era o altă greşeală şi mi-a dat subtil de înţeles că este bine ceea ce fac. Tactica a fost ca eu să învăt absolut toată lecţia, nu doar să mă feresc de pragul de sus sau de jos. Mi-a deschis uşa mai întâi!

Acest om, prietenul meu de-o viaţă, chit că a fost la distanţă faţă de mine, a ştiut cum să păstreze legătura noastră fără ca ea să se strice în vreun fel. În toţi aceşti ani, aproape 19, ne-am păstrat respectul de sine şi nu ne-am depăşit limitele în a ne jigni în vreun fel.

Ei bine, de la el ajung acum să primesc şi dezamăgirea pe care nici nu aş fi crezut că o să o primesc în vreo viaţă. A avut capacitatea de a cunoaşte mai bine urmările şi a avut mare dreptate. Preferata mea s-a topit prin prisma spuselor lui. A dispărut total din peisaj fără să lase vreo urmă. Am fost convins de el şi am văzut adevărata realitate. De ieri de când am avut mica discuţie despre relaţia mea de prietenie, mă tot gândesc la timpul petrecut, sacrificiile şi momentele frumoase. Să înţeleg oare că totul a fost o pierdere de timp în ciuda mea şi am făcut parte doar dintr-un plan banal bine pus la punct încă de la început? Trebuie să recunosc a fost excelent planul sau eu am fost atât de orb încât nu am văzut ce mi se întâmplă. Mereu am primit rugi şi mereu mi-am zis să fac un bine şi să nu refuz nimic pentru că poate într-o zi voi avea nevoie şi mă voi baza pe revanşă. Fals!

Acum mă simt liber ştiind că tot ce a fost, a dispărut şi mai mult în întunericul de unde nu va mai ieşi pentru mine niciodată. Cel puţin acolo să rămână sau să se afunde şi mai mult. Nu îi doresc răul, doar cineva asemenea care să-i arate ce a făcut.

În continuare mă bucur de prietenul meu de-o viaţă şi pot să spun că sunt împlinit. Am tot ce-mi doresc până în această secundă. Viitoarele dorinţe sunt ceva mai măreţe, însă acum cu şanse mai mari de a fi realizate. Ce a fost, a fost, iar cum îmi place să gândesc: “Trecutul nu mă interesează sub nicio formă!”.

Vlăduţ

A passionate student of life, simple things, nature, friends, Cluj, family, love and other drugs.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *