De mult, poate, uitată…

Mă bucur tare mult să aflu că încă se mai pune preţ pe lucrurile care au contat în viaţa oamenilor. De această dată, prietenul meu de călătorie prin viaţă, Sebastian, îşi mai face timp de câte o leapşă interesantă şi plină de nostalgie dulce-acrişoară aşa cum îmi place mie. De mult mi-am dorit să creez pe blog o categorie numită “Copilărie” şi să încep să povestesc tot ce îmi mai amintesc din viaţa de inocent pe care o aveam până la o anumită vârstă când, trist, am aflat că timpul trece şi mă ia cu el.

1. Ca primă întrebare ar fi, care mi-a fost jocul preferat din faţa blocului?
R: Deja cuvântul bloc îmi inspiră o amintire despre copilărie complicată, însă nu mă las influenţat negativ. Aceste lucruri contemporane îmi strică libertatea gândirii şi mă simt atacat de modernitatea lucrurilor. Îmi place să cred şi ştiu că în copilărie nu am avut parte de lucruri revoluţionare. Cel puţin aşa îmi amintesc. Revenind la întrebare, jocul preferat era, aşa cum îl numeam, “pitulatea”. Peste tot pe unde apucam şi ne strângeam cel puţin 3 copii, găseam motiv să îl începem.

2. Dulcele pe care l-aş mânca şi acum?
R: Păi să tot fie pufarinele şi sucul de portocale la sticlă de 0.33 cu dop plastificat cumpărat de la prietena mamei mele când îi făceam vizite.

3. Care au fost desenele mele preferate?
R: Ştiu doar că Dragon Ball-Z.  De la un timp, după ce se terminau pe TVR 1, imediat pe TVR 2 începea serialul Insula Piraţilor. Au fost primele apariţii TV care mi-au marcat imaginaţia. Au mai fost şi Pokemon şi Digimon.

4. Pe melodiile cui am crescut mare?
R: Am mai întâlnit această întrebare prin diferite locuri. “Dragostea din tei” pentru trupa O-Zone a fost una fără limite. Şi acum le reascult melodiile cu o mare privire în trecut şi plăcere. De asemenea, 3 Sud Est nu au stat departe de auzul meu şi m-au încântat cu muzica lor.

5. Ce amintiri îmi trezeşte guma Turbo?
R: Sincer să fiu, nici nu ştiu ce a fost aia. Mă gânesc că dacă Sebi tot vorbeşte despre ea, guma Turbo face parte din generaţia lui, sau cel puţin a durat exact până în momentul când am început eu să memorez întâmplări, lucruri şi persoane când eram mic. Chiar nu am niciun fel de amintire despre aşa ceva şi nici amicii mei. Universuri paralele?

6. Ce visam să devin când eram mic şi ce am ajuns?
R: Când eram mic îmi doream să fiu pompier, electrician, om de ştiinţă şi mai târziu doctor şi informatician. Acum, sunt un copil ceva mai mare pe pas de plecare de la casa părintească şi cu entuziasmul de a intra grăbit pe porţile deschise de viaţă. Visele nu încetează să mă inspire şi acum aspir spre o facultate de informatică.

7. Cum mi-aş descrie copilăria în trei cuvinte?
R: Clar nu aş putea să rezum totul la trei cuvinte, dar de încercat nimeni nu mă opreşte: O vreau înapoi!

Şi ca să respect standardul, leapşa merge mai departe la toţi cei care doresc.
Numai bine, Vlad.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *