Cuvinte nespuse

În fiecare moment din viaţă există anumite reţineri care nu ne lasă să facem exact ceea ce trebuie şi ne abatem de la ceea ce ar trebuie să ne facă fericiţi. De cele mai multe ori lăsăm ca lucrurile să curgă de la sine, chiar dacă ştim că odată ce am putea inerveni, am putea schimba cursul lor şi totul ar fi mult mai bine.

Bineînţeles, există şi riscuri aici, cu privire la relaţiile dintre oameni. Cuvintele rămân nespuse din secunda în care intervine ezitarea. De atunci şi până când trece momentul oportun, rămânem sub semnul întrebării de a vorbi sau nu. În concepţia noastră, am fi mai fericiţi dacă am reuşi într-un final să spunem măcar ceea ce ne-am propus, asta implicând şi înţelegerea celuilalt.

Cum niciodată nu se întâmplă cum ne imaginăm, ba este mai rău, ba mai bine, suntem întotdeauna surprinşi şi nevoiţi să ne adaptăm situaţiei. Personal, în această situaţie mă gândesc mereu la ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi acţionat mai devreme şi deasemenea regretul apare rapid ştiind că am pierdut ocazia momentului meu.

Gânduri de acest gen tot am mai întâlnit şi nu prea s-au împăcat cu mine, sau eu cu ele :-s. Oricum este cert că nici nu mă pot lipsi de asemenea pulsaţii. Timpul vine şi pleacă odată cu tot ceea ce mă înconjoară. Dacă mai dezvolt puţin mă prinde melancolia şi amintirile care atrag nostalgia. Nu vreau să închei seara printr-o linişte profundă generată de aceste sentimente.

Aşa aş mai avea de zis. Multe. Despre mine şi ale mele persoane la care ţin… Până atunci mai trag de timp şi încerc să prind curaj :).

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

2 thoughts on “Cuvinte nespuse

  1. Pai si de ce amani sa ne mai zici alte cuvinte? Ai zis ca ai multe de spus…nu mai trage de timp, ca nu stii niciodata cat de ”mare” e timpul asta. Lasa curajul…spune ce vrei, cand vrei…nu-ti mai da ocazia de a regreta ceva. Just do it! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *