Colecţie de bani

După ce Lavinia şi-a completat zona din pagina Despre, mi-a şi stimulat imaginaţia de a da naştere unor noi idei. Mi-a picat fisa şi mi-am zis să vă prezint colecţia mea de monede si bancnote pe care le strângeam când eram mai mic… ceva mai mic, aşa că am scos monedele din bomboniera în care le tin, bancnotele din cartea din bibliotecă, le-am aşezat frumos pe nişte coli albe, am luat camera de fotografiat, am setat-o puţin pentru lumina camerei şi am tras câteva poze.

Bancnotele sunt una din fiecare. În primele două poze sunt din România, iar în a treia poză, din Rusia, Ungaria, sau alte ţări, nu ştiu exact:-?? M-am jucat şi prin Photoshop şi le-am editat puţin, astfel că le-am specificat anul în care au fost tipărite.


Dintre monede, cele din chenarul roşu sunt încă preferatele mele. Restul sunt tot din România aşezate oarecum într-o ordine.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

10 thoughts to “Colecţie de bani”

  1. monede colectionam si eu cand eram mic.. aveam o groaza
    la fel colectional si timbre inca mai am un catalog foarte frumos, plin cu timbre de peste tot 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *