Clarificare: fericirea m-a luat de mână

Să încep cu începutul:  şi eu îmi amintesc de cum am iniţiat drumul nostru în doi, de mormanele de lucruri neterminate, dar spre deosebire de tine, eu îmi amintesc şi cele pe care le-am dus la bun sfârşit; îmi amintesc şi de oamenii pe care i-ai lăsat tu în spate, dar şi de cei pe care i-am lăsat eu în spate, am trecut peste vorba lor şi nu i-am băgat în seamă, asta doar pentru tine; îmi amintesc de emoţiile pe care le-ai avut atunci când ţi-am recunoscut dragostea ce ţi-o purtam, dar spre deosebire de tine, eu îmi amintesc şi de lacrimile pe care le-am vărsat atunci, în ciuda situaţiei căreia doream să-i supravieţuiesc şi tu nu m-ai ajutat; pot spune că eu nu îmi amintesc de incertitudinea pe care ai avut-o în legătură cu durata relaţiei noastre, pentru că nu mi-ai putut vorbi niciodată deschis, însă eu am fost sigur şi încrezător în relaţia noastră, spre deosebire de tine; îi ştiu pe cei care şi-au dat cu părerea despre mine, încă o fac şi o vor face în continuare pentru că viaţa lor în asta constă, au intervenit între noi şi mi-au atacat personalitatea, dar cine sunt eu să îi judec cum au făcut ei cu mine?; îi ştiu şi pe cei care ne-au adus împreună, dar spre deosebire de tine, le-am mulţumit şi le-am rămas recunoscător; momentul în care am vrut să luăm o pauză, a fost unul de cumpănă şi nu ştiu de ce mă miram atunci că nu mă înţelegi. Acum sunt convins de ce nu ai înţeles; ziua când am venit la tine să te îmbrăţişez şi să-ţi spun că plec, a fost una dintre cele mai grele zile din viaţa mea, dar tu nu ai ştiut asta şi nu vei ştii niciodată. Nu are rost să-ţi mai storci creierii şi să te minţi că încerci să înţelegi, oricum ai tăcut întotdeauna; mă bucur că ai tăcut, dar nu mă bucur că ai tăcut când trebuia să vorbeşti şi viceversa; când tu trăiai cu speranţa că într-o zi acea distanţă ce ne ţinea departe unul de altul, nu va mai fi fost, eu tânjeam după fericirea împlinirii idealului te a te face pe tine să înveţi anumite lucruri despre viaţă; şi cum poţi spune că ai crezut în noi şi în iubirea noastră când toate cele de mai sus demonstrează contrariul?

Nu a fost vorba că mi-ai permis tu să te îndepărtez de prietena ta cea mai bună, de oamenii dragi alături de care ai crescut şi de toţi cei pe care îi numeai amici sau cunoştinţe, ci că i-am dat eu la o parte, fie că ai vrut, fie că nu, doar pentru ca tu să nu trăieşti în mediocritate. Ştii bine că majoritatea sunt prost crescuţi şi tu eşti cea mai deşteaptă dintre ei. Nu mi-aş permite acum să-ţi recomand să fii cea mai proastă dintre deştepţi, nu cea mai deşteaptă dintre proşti, pentru că sunt un domn. Şi cu oamenii ăştia plini de neînsemnătate de care ai amintit tu, uiţi de cea mai importantă relaţie cu o persoană pe care o poţi avea în viaţa ta şi anume cu mama ta, relaţie pe care nu ai fi avut-o dacă nu te-aş fi încurajat să o dezvolţi. Uiţi. Pentru mine i-ai pierdut pe toţi şi poate şi pe prietenul tău cel mai bun? Fata mea, tu nu ai avut niciodată un prieten cel mai bun, crede-mă. Tu ai avut doar umeri pe care să plângi. Şi nu ai fost tu cea care a pierdut un prieten din cauza mea, eu am fost acela, asta să nu uiţi toată viaţa, pentru că nici eu n-am să uit, chiar dacă vreau. Când ţi-am spus că nu mai putem fi împreună pentru că distanţa ne desparte, nu a fost altă fată lângă mine. Cât am fost cu tine, niciodată nu a fost altă fată, ţi-am spus, ţi-am promis şi ţi-am demonstrat, dar neîncrederea ta infinită în mine, m-a contrazis întotdeauna. Când ţi-am spus că nu mai putem fi împreună pentru că distanţa ne desparte, ţi-am spus pentru că m-am gândit la noi, la mai bine pentru noi, la dezvoltarea personală a fiecăruia, însă tu ai ales încă o dată monotonia şi cercul închis al vieţii tale. Admiraţia ta nu am simţit-o niciodată, fie că ai vrut, fie că nu; lucruri nu ţi-am ascuns niciodată, mereu am vorbit cu tine, îţi spuneam tot ce am, ce s-a întâmplat pe unde am fost, spre deosebire de tine care abea dacă scoteai un sunet când erai supărată pe o întâmplare din filmele tale. Şi cum poţi afirma că nu am simţit niciodată nimic pentru tine? Scuză-mă că-ţi spun asta, chiar dacă aş vrea să ţi-o spun direct în faţă, o pot face şi aici: să-ţi fie ruşine! M-aş opri aici, aşa cum am făcut atunci când ţi-am citit aberaţiile de pe blog, dar după cum am zis, sunt un domn. Să continuăm…

Dacă tu zici că îţi aminteşti perfect fiecare amănunt al relaţiei pe care am avut-o, te rog să-mi spui ce culoare avea floarea pe care ţi-am dat-o pe 31 august 2012. Stai liniştită, nu ştii. Şi cred că într-un final, ai şi tu dreptate: nu suntem prieteni, nici amici, doar nişte străini cu câteva amintiri comune ce nu ne vor mai lega la un moment dat şi se vor duce uşor pe valul vieţii. Să ştii că am fost conştient de acea despărţire, doar ţi-am explicat la început de drum despre ceea ce ne aşteaptă, doar că aici, tu nu ai ţinut pasul cu mine. Nici nu ai fi putut. Eu am fost conştient de asta, în permanenţă. Tu eşti cea care nu a fost conştientă. Să fie clar.

Şi să mai fie clar şi faptul că tu nu eşti omul la care eu să mă întorc atunci când îmi este dor sau când sunt trist. Păcatul a fost al meu că mi-am dat seama prea târziu despre adevăratul om care eşti. Nici nu aş avea de ce să mă întorc la tine. Fericirea m-a luat de mână şi nu-mi va mai da drumul. Tu ai înţeles greşit când ţi-am spus că tu mă legi de casă. Nu mă refeream la faptul că tu eşti casa mea, mai ales în anumite momente ale vieţii mele, ci că eşti una dintre persoanele cele mai apropiate fizic de familia mea. Iar dacă tu zici că nu poţi fi pentru mine ca o carte pe care o deschid doar atunci când îmi aminteşte că am citit cândva un citat, dar pe care nu l-am reţinut, este în regulă; niciodată n-ai vrut să fi. Mă bucur însă că acum are cine să fie cartea mea preferată pe care o redeschid ori de câte ori vreau să o resavurez. Şi ghici ce? Mă face fericit! Zici că ai fost lângă mine întotdeauna când am avut nevoie? Ce zici de seara în care am mers la urgenţe cu mama şi te-am sunat să-ţi spun ce s-a întâmplat, iar mama cu lacrimi în ochi mă privea cum aproape plângeam explicându-ţi ce se întâmplase, iar tu… râdeai de mine la telefon? Atunci ai fost lângă acei alţii despre care vorbeşti. Tu ai fost lângă alţii atunci când trebuia să fii lângă mine. Nu te-am alungat niciodată de lângă mine, doar ţi-am spus că merg cu prietenul meu la o bere şi că te las acasă. Dacă tu numeşti alungat atunci când te-am luat la toate evenimentele familiei, ale prietenilor sau colegilor, atunci ai o altă problemă, pe lângă celelalte pe care probabil le-ai descoperit până acum sau le vei descoperi până la finalul acestui articol. Ai plecat, fără să te uiţi în urmă, fără să îţi pese că mă răneşti şi nu ai luptat pentru fericirea noastră. Spun asta bazându-mă pe ultima noastră revedere. Ţi-am oferit deschis suportul meu, umărul meu, prietenia mea, dar le-ai refuzat crezând că dacă ne-am despărţit, s-a terminat totul. Aici ai greşit tu. Şi atunci când am fost trist, supărat, demotivat, ştiu că ai făcut tot posibilul să-mi arăţi că niciodată nu eşte atât de gravă situaţia. Dar acest lucru nu tot eu te-am învăţat? Iar ai uitat.

Mi-ai tot spus în repetate rânduri că te-am dezamăgit. Situaţia a impus asta şi nu ai tratat-o cum se cuvine. Nu te-am dezamăgit, aşa cum zici tu, ci te-am întărit. Viaţa este dură. Uite, altă lecţie învăţată tot de la mine. Sunt tare curios de la cine ai aflat tu acele presupuse lucruri despre mine, pe care ţi le-am ascuns şi cu care te-am dezamăgit. Nu aş fi surprins dacă aş afla şi eu că tu ai descoperit asta din graiul aşa zişilor prieteni dragi ţie din acel cerc drăguţ şi mediocru al tău. Ai menţionat de dor de tine. Înţeleg că tot ceea ce ai scris, ai scris la supărare, dar să zici că nu mi-a fost dor de tine când nu ne vorbeam, sunt aberaţii. Şi în legătură cu viitorul meu, chiar nu înţeleg ce tangenţă ai tu cu iubita mea. În ce măsură te interesează cât timp va fi lângă mine? Păi să clarificăm şi asta: va fi acolo atâta timp cât va fi lângă mine şi va avea grijă de fericirea noastră. Eu am fost conştient cât doi, de iubirea mea şi a ta. Degeaba ai închis într-o cutie toate pozele cu noi, cutiuţele de cercei, cartea şi toate cadourile pe care ţi le-ai dăruit. Într-o zi le vei revedea pe toate şi atunci îţi vei da seama că nu am ţinut la tine aşa de puţin cum ai crezut tu.

La fel cum sensibilitatea şi prietenia mea au fost preţioase pentru tine, aşa a fost întreaga relaţie pentru mine. Mai mult de-atât, m-am dedicat trup şi suflet în tot ceea ce am făcut cu tine şi ştii foarte bine asta. Dacă tu abea acum ai reusit să te convingi că a fost o adevărată dragoste între noi, eu am fost convins de mult. Şi să nu fi vreodată convinsă că ai fost singura ce m-a iubit aşa de mult. Fără să fiu rău sau să te atac, altcineva o face deja, chiar mai mult decât tine. Sunt realist şi am fost de la bun început. Mulţumesc că mi-ai purtat de grijă. Conştient de ceea ce m-a aşteptat aici, departe de casă, nu este nevoie să mai meditez asupra vieţii mele, a oamenilor pe care i-am pierdut involuntar, a celor care sunt aici şi aşa mai departe, pentru că am venit puţin pregătit şi pe parcurs mi-am dat seama că aici este locul meu. Acasă este acolo unde sunt fericit. Asta a fost ultima lecţie învăţată. Tu nu realizezi nici acum că decizia mea de a pleca de acasă tocmai în Timişoara, a implicat multe pierderi sentimentale şi lecţii învăţate. Uite încă una dintre ele: sunt lucruri mult mai bune întainte decât orice alt lucru am lăsat în urmă.

Cu plăcere că am fost în viaţa ta şi cu părere de rău pentru ceea ce vei simţi când vei citi aceste rânduri, însă este doar adevărul gol, goluţ. Şi cu această ocazie, promit solemn că nu voi mai scrie articole referitoare la tine, nu voi mai încerca să te motivez sau să te încurajez, niciodată. Consider că în tot timpul nostru am făcut tot ceea ce am putut şi din câte mi-am dat seama, nu am reuşit. În concluzie, nu am fost omul potrivit.

Vlăduţ

A passionate student of life, simple things, nature, friends, Cluj, family, love and other drugs.

4 thoughts to “Clarificare: fericirea m-a luat de mână”

  1. Realizei că ea este încă o copilă, nu? Ca poate mai are încă foarte multe lucruri de învăţat, da?
    Dacă tu eşti un domn, aşa cum spui, de ce îi scoţi ochii pentru cât de multe ai învăţat-o tu pe ea? Şi cât de multe ai făcut tu pentru ea? A făcut în egală măsură ce ai făcut şi tu, doar că fiecare se exprimă în felul său.

    O fi greşit şi ea pentru că, ghici ce, e om. Ai greşit şi tu, iar acum greşeşti din nou vorbind aşa.
    Repet, dacă eşti un domn, fi domn până la capăt. Ea mai are multe lucrui de învăţat, mai are de trecut prin viaţă, de dat cu capul, de realizat.

    1. Mă aşteptam la ceva din partea cuiva. Iată că a venit. Bun.

      Am realizat întotdeauna că este o copilă. Realizez şi acum, însă ca şi alte dăţi, trebuie să accepte adevărul. Îmi pare rău pentru asta. Dar mai mult mi-a părut pentru toate lucrurile neadevărate pe care le-a menţionat despre mine, în special. După cum am zis, am văzut ce părere a avut ea despre relaţia pe care am avut-o.

      Hai să zicem că am acumulat în timp toate cele de mai sus (mai sunt o grămadă) şi acum m-am decis să le zic pe nume. Deranjează cumva adevărul? Pentru că pe mine m-a deranjat minciuna ei şi de aceea am spus adevărul ca să nu mai existe nicio bănuială şi ca toată lumea să-şi dea acolo cu părerea că ea este cea lovită şi aşa mai departe. Şi nu i-am scos ochii, doar am spus ceea ce am făcut pentru ea şi noi, într-o manieră care să contrazică acele minciuni. Iar dacă tu te referi la faptul că ea spune lucrurilor pe nume minţind, atunci ăsta nu este un fel de exprimare, ori, noi nu avem ce discuta.

      Sunt conştient de ceea ce are ea în viaţă. Am avut suficient timp cât să anticipez ceea ce urmează să facă, să devină sau să realizeze. Îi doresc mult succes, fără nicio răutate, doar că de această dată îmi păstrez comportamentul pertinent.

  2. Sti, tu ai fost in viata ei in calitate de iubit nu de profesor. Una e ca i vrei binele si ca i dai sfaturi si alta e sa te impui si apoi sa strigi sus si tare cate ai invatato tu pe ea, cate ai facut tu pentru ea. Un barbat si un domn adevarat, cum te numesti tu, nu face asa ceva. Daca realizezi cat de copila e, atunci abtinete.
    De asta are parinti, ca sa o ghideze in viata, sa o invete lucrurile rele si bune si de asta are si ea VIATA, pentru a da singura cu capul si a invata. Crezi ca daca incerci s
    o indepartezi tu fortat de lucruri rele sau sa i te impui faci un bine? Faci pe naiba!

    Nu ti se pare ca nu esti nici tu absolvit de vina?!
    Spui ca te-ai despartit de ea fiindca era distanta si nu voiai sa sufere? Atunci de ce o cautai in cotinuare zi de zi, de ce cand veneai acasa incercai sa te apropii de ea? Tu nu realizezi faptul ca i faceai mai mult rau asa? Cum poti sa spui ca spre binele vostru, AL EI, v-ati despartit ca sa nu sufere, cand tu mai rau i faceai?!

    Incearca sa fi barbat pana la capat si nu mai fa pe victima. Poate ca esti la fel de vinovat ca si ea.

    P.s: mai asteaptate si la altele, din partea altora. Ce faci tu e ipocrizie.

  3. Scuză-mă, dar te cam bagi unde nu-ţi fierbe oala :). Tu vorbeşti în necunoştinţă de cauză, sau mai rău, în cunoştinţă total greşită de cauză, deci degeaba şi îmi consumi mie timp să stau să-ţi explic ceea ce nu te priveşte. Înţeleg, eşti prietena ei şi nu îmi poţi da dreptate, chiar dacă adevărul stă aici, ţi se pare normal.

    Dacă eu îţi spun ţie acum că paharul s-a tot umplut şi că am cedat în final, cu ce te încălzeşte? Crezi că nu ştiu că strig despre câte am învăţat-o? O fac pentru că am de ce şi ea nu a văzut asta. Măcar acum să realizeze. Şi de unde vii tu cu teoriile astea despre ce trebuie şi ce nu trebuie să fac eu?

    Nu am de gând să mai trec peste principiile mele doar să se simtă ea mai bine. A fost suficient cât timp am făcut-o. Fapta a fost consumată, am spus ceea ce era de spus şi cel mai important, nu am minţit. Nu ştiu de ce tot insişti atât cu acel rău pe care i-l fac. Nu poate fi totul lapte şi miere. Mai primeşti şi şuturi în fund, dar ar trebui luate ca un pas înainte, altfel, îmi pare rău despre asta.

    Nu am încercat să o îndepărtez forţat de lucrurile rele, am îndepărtat-o pur şi simplu. Se numeşte a avea grijă de ea, dar bineînţeles, ai aceeaşi părere ca şi respectiva. Gândiţi, probabil, la fel. Probabil am vina mea, nu-s uşă de biserică, dar cel puţin nu am vorbit prostii despre ceea ce a fost. Vezi lucrurile cu totul diferit. Ţi-am zis, vorbeşti în necunoştinţă de cauză. Tu nu ştii ceea ce s-a întâmplat, nu ştii cum a decurs totul, doar etichetezi, ceea ce este simplu. Înţelege că nu ai fost acolo şi nu mai veni cu atâtea pretenţii.

    Mulţumesc anticipat!

    P.S: Dacă ar fi ipocrizie, nici nu m-aş mai fi chinuit să scriu acest articol şi să-ţi răspund ţie la interogatoriu.
    O zi plăcută!

Comments are closed.