Ce bine că eşti!

Reluarea gândurilor mele, odată cu reluarea rutinei din Timişoara prin care treceam solitar, tânjirea mea permanentă după fericire sau chiar spre împlinirea mea sufletească, mici lucruri spontane făcute în momente neaşteptate, nebunii încurajate de alte nebunii, zâmbete din lucruri simple, bucuria revederii, misterul ce s-a aşternut subtil şi ideea de asemănare între mine şi ea, creată involuntar, au fost absolut suficiente astfel încât să mă ducă spre un drum pe care vreau să merg mai departe fără niciun fel de abatere.

M-am îndrăgostit într-un moment neaşteptat, într-un loc neaşteptat, de o persoană neaşteptată. Ce ar fi putut să fie mai măreț? Nimeni nu ar fi crezut! Doar m-am îndrăgostit. Puterea cu care culorile orașului îmi loveau retina, s-au ameliorat prin prezența ei, acum toate lucrurile negative din jurul meu se pierd ușor, iar fericirea, zâmbetele, atingerile tandre, sărutările dulci în dimineți reci de studenție, sentimentul de a fi iubit, dorul de a mă juca din nou în părul ei și copilăria noastră neîncetată, se mișcă duios într-un dans infinit liniștit ce ne face să plutin peste toate și să culegem doar ceea ce-i frumos și bun din viață.

Acum doi ani, când aveam tendința de a spune că sfârșitul lunii august ar însemna, pentru mine, un final melancolic și plăcut de vară, acum pot spune că atunci nu eram în stare să mă gândesc că astăzi, un sfârșit de august să însemne un început frumos în viața mea. Cine ar fi crezut că nebunia mea ar fi putut să fie stimulată de nebunia unei fete ce nu se deosebește de fericire. În târziul nopții, sub lumina stelelor și poate a unui bec din depărtare, mi-am trecut peste normalitate și am invitat-o la dans. Doar pe muzica sufletelor entuziasmate de fericirea ce urma să ne cuprindă și să ne scoată din realitate.

Tot ce mi-aș fi putut dori vreodată, tot ce aș fi avut nevoie vreodată fără să cer și tot ce mi s-a putut oferi vreodată mi-au fost întinse cu multă dragoste și dăruire într-un mod în care sinceritatea, pe lângă asta, este ceva neînsemnat. De când și-a găsit locul în viața mea, prin felul ei de a fi, prin zâmbetul tâmp și scump pe care mi-l arată doar mie, ca apoi să schimbe rapid expresia și să mă facă să o strâng în brațe, prin aparițiile surpriză pe care le face, prin inteligența ce o face o femeie pe care să o admir și să o doresc cu tot eul meu, prin încrederea cu care face lucrurile și încrederea ce mi-o oferă, duioșia cu care mă tratează când sunt în impas, visele pe care le are, viziunea despre viață și lume, simțul și admirația ei pentru simplu și frumos, tandrețea cu care mă sărută în noapte, spontaneitatea ideilor, impulsivitatea asupra mea, dorința de a fi fericită din simplitate, toate sunt câteva dintre motivele pe care le găsesc acum și care stau la baza “Te iubesc”-ului adresat ei, în fiecare zi.

Așteptarea mea pentru totdeauna. Așteptarea s-a terminat. A trebuit să trec prin multe lucruri care să mă facă să-mi pun întrebări, să găsesc singur răspunsuri sau nu, să pățesc, să trec peste, să învăț și să mă descopăr pentru ca acum să aplic tot ceea ce am mai bun. Sunt independent, fericit, împlinit, iubit. Da! Așteptarea mea pentru totdeauna a luat sfârșit. De ceva timp, trăiesc cu totul altceva.

Ce mirare că sunt!

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.