Dragă jurnalule…

Aş fi putut să fac un adevărat jurnal din acest blog, dar cine ar mai fi interacţionat cu mine? Atunci ar fi fost personal în adevăratul sens al cuvântului. Ar fi fost cu articole despre întâmplările de zi cu zi şi aşa ar fi dus spre o axă monotonă a timpului. Titlul articolului îmi aduce aminte de vechiul meu caiet tip 2 în format A4 pe care îl numeam “Jurnal” şi în care începeam în fiecare seară să scriu despre ceea ce am făcut in ziua care tocmai trecea. Şi acum îmi aduc aminte de acel creion cu vârful gros, lipsit de vizite la ascuţit şi cu care ma chinuiam să scriu măcar o pagina in aşa zisul jurnal, în ciuda cuvintelor groase pe care le scotea.

Mereu începeam cu “Dragă jurnalule” şi, dacă îmi aduc bine aminte, terminam cu un salut sau o urare de bine;)) Aveam in jur de 12, 13, hai 14 ani şi acum nu prea-mi vine să cred că am strâns ceva pagini scrise in el 8-> Ideea tristă din această amintire este că l-am căutat, dornic să văd cum gândeam atunci, ce secrete mai aveam, în afară de cele pe care mi le amintesc şi cel mai important, mi-aş dori sa recitesc prima pagină. În ea făcusem cunostinţă cu “el”, mă prezentasem şi începusem să îi înşir toţi prietenii mei, exprimarea iubirii faţă de echipa mea preferată de fotbal, visele mele şi alte întâmplări, astfel încât “să ajungă la zi” cu informaţiile despre mine, în cele din urma personificând jurnalul.

De mult timp sper că într-o bună zi îl voi găsi printre vechile caiete din pod, cu acea copertă maronie şi locul pentru eticheta numelui. Da! La un moment dat devenise caiet pentru o materie (care, nu mai ştiu) şi îi lipisem paginile scrise cu banza adezivă. Acum mă gândesc că arată ca o carte foarte veche cu pagini ca ale unei hărţi de comoară. Oricum, carte nu este, hartă nu este, dar o comoară – sunt sigur!

Este mai bine asa

In sfarsit am gasit o tema potrivita cu masurile placerii mele de care sunt mandru. In aceste zile cred ca atmosfera nu prea linistitoare de zi cu zi si gandul la micile buguri de la vechea tema, skeptical au facut ca eu sa nu mai acord prea mare atentie articolelor, ci doar m-am axat pe citirea si comentarea altor bloguri. Nu de alta dar cand intram pe blog cu ideea de a scrie, vedeam in dreapta coloana “Din aceasta categorie” in care trebuiau sa apara articolele respective, insa nu apareau. Ar fi fost coplesitor sa iau fiecare fisier din tema la rand si sa caut instructiunea care ar fi trebuit sa creeze lista articolelor. In plus widgeturile le puteam adauga decat in zona footer, deci automat blogul ma dezamagea si imi pierdeam sporul de a scrie. Asta cred ca este explicatia.

Acum simt si eu cum este sa fii implinit intr-adevar. Chiar ma simt mult mai bine dupa ce am realizat ca aceasta tema imi satisface placerea de a sta pe blog si de a clickui fiecare link pe care il gasesc, chiar daca stiu unde duce si ce face 😀 (glumesc). Dupa ce am instalat o alta tema (este vorba despre BlueSky) pe serverul local, am tradus-o si am urcat-o pe serverul blogului, am sesizat ca sunt probleme cu silul CSS in pagina de afisare a arhivei. Clar nu aveam cum sa stau si sa caut erorile. Un text, o imagine, o traducere in mare parte mai merge facuta la tema, dar o modificare majora ba! Deci am plecat iarasi in cautarea unei teme care sa-mi convina si am dat aceasta. Este o tema eleganta care sper ca nu ma va dezamagi. Voi ce parere aveti?:)

2012

Ciudat, dar scriu acest articol din garajul in care am sarbatorit Revelionul 2011-2012 si ascult Jason Mraz-I’m yours.

Ce va pot spune doar sper ca in acest nou an, 2012 (12 numarul meu perfect favorit) sa aveti parte de toate cele bune de care nu am avut eu parte, de tot ce visati si se poate implini (pana la urma sa fim realisti).

Mai iau o gura de vin si ma gandesc nostalgic la 2011. Cum spuneam intr-o postare anterioara, am avut destule in anul care a trecut. Mai ales evenimente care sa intre in amintiri. Despre seara mea care a trecut: a fost ok (cum zicea unul dintre tovarasii petrecareti, despre Florin Salam:)))

Pe de o parte, sincer imi pare bine ca am ajuns in 2012, pe de alta parte intervine tristetea despre trecerea timpului, maturizarea care nu inceteaza sa imi intre in viata si grijile pe care deja incep sa le simt.

Aah. Rece vinul! Pana la urma la ce sa ma astept si de la atmosfera care este aici >:/. Berea fara alcool a inceput sa imi faca cu ochiul (da bere fara alcool, pentru ca cineva a incurcat baxurile; nu intrebati:))), dar la frigul din graj nici nu ma aplec sa imi iau o doza.

Aaa. Cum am ajuns sa scriu pe blog la ora asta? Simplu! Nu am ce face. Dupa party am ajuns in casa la caldurica si m-am gandit mai bine ca ar fi ceva sa vin in garaj la PC si asa am si facut:D Am dat o vizita pe blog si m-am gandit sa va zic cateva vorbe de an nou si asta a fost.

Inca o data: tot ce va doriti in noul an, numai impliniri si din ce in ce mai multe realizari:) O seara pe plac.

Oboseala

Dupa, cel putin 8-|, doua seri intarziat acasa, dupa toata hoinareala si tentativele de distractie cu prietenii si amicii, am ajuns in sfarsit la mult lipsita cana de lapte cald si farfuria cu felii de cozonac facut in casa :x. Sincer, nu mi-a placut extrem de mult cum am petrecut Craciunul, exceptand momentele de caldura cu familia. Mi-as fi dorit sa fi fost lipsit de primitul apelurilor de genul: “Ce faci frate? Hai pe-afara…” sau “Ce ma? Cum sa stai acasa? E Craciun, hai sa ne distram!”. Mai bine ar fi fost sa primesc apeluri cu urari de bine. Dupa parerea mea, daca cativa oameni ar fi mai buni, macar de sarbatori, lumea ar fi din ce in ce mai frumoasa, oricum asta este. Nu am lasat aceste lucruri sa ma supere si m-am bucurat cat de mult am putut de prezenta celor dragi.

Sarbatoarea perfecta, in mintea mea, a fost Revelionul 2005-2006 (sau 2006-2007 – cu parere de rau ca nu-mi mai aduc aminte) cand am mers cu familia la verisorul meu. Atmosfera pe care am creat-o atunci nu am mai intalnit-o pana in prezent, asteptand in fiecare an sa se intample ceva care sa fie de comparat cu cea perfecta. Sper in continuare, dar dupa planurile pe care urmeaza sa le fac pentru Revelion (Craciunul a trecut), se pare ca nici in acest an nu voi avea parte de una ca ea.

In familia mea Mosul aduce cadourile inainte de ora 24 a zilei de 23 decembrie, deci ne bucuram mai devreme de ele. Cu toate ca spiritul Craciunului a scazut foarte mult in ultimul timp, eu si surioara mea dam dovada de acelasi entuziasm ca intotdeauana indiferent de cadourile primite. Asta ma face fericit si imi place sa o recunosc.

Amintiri

Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni erau prin partile noastre…

vorba lui Ion Creanga. Stau si-mi amintesc cat de bine era acasa, cu parintii mei cei buni si plini de viata, cata dragoste din partea lor in ceea ce faceau, cata atmosfera in familie de sarbatori cand impodobeam impreuna bradul, mirosul cozonacilor pe care ii pregatea mama pana tarziu noaptea in bucatarie, singura, inca si acum imi amintesc de pofta cu care ii savuram, filmele clasice de Craciun pe care le vizionam inainte si in seara de Craciun si sentimentul placerii de a ramane in sanul familiei sunt si acum motive placute de a readuce acele vremuri cel putin in minte.

Cat de frumos era la Oltul meu indragit pe care il vizitam mai ales vara si iarna, atunci cand aveam impresia ca sunt peisaje ce merita vazute si aveam dreptate. Banca de sub nucul de langa fantana, pe care la culesul viei, asteptam cu nerabdare ca bunicul sa ne umple cate o cana de must din acele butoaie cu struguri, apoi mergeam in leaganul facut de tata, ne balansam incet si faceam mustati neputand sa ne mai oprim din baut. Cum imi doream ca mustul de acasa sa se mentina pana iarna, pentru ca eram dornic sa nu se termine ceva asa delicios, la varsta pe care o aveam, o rugam pe mama sa faca ceva sa imi indeplineasca voia, insa dupa cateva zile fermenta si uitam gustul pana anul viitor.

Trandafirii roz si rosii din gradinita, care parfumau curtea cu acel miros imbatator si dulce, pe care ii lasam fara petale impreuna cu mama pentru dulceata, apoi iarna o savuram in camera bunicilor langa soba ascultand acele povesti de neuitat ale bunicii, erau de neinlocuit. Cand ieseam iarna din casa, bine imbracat si admiram peisajele, cand il zaream pe tata ca se izbutea sa dea zapada la o parte de pe alee, fugeam cu gerul in fata la el si ii saream in brate. Ma distra atunci cand arunca cu bulgari in mine fara ca eu sa il vad si imi placea cand ma ascundeam si eu dupa gramezile mari de zapada facute de el. Mergeam la sanius cu inima fericita si ma intorceam acasa ud pana-n gat de la tavalirile prin nameti cu prietenii si alti copii si putin ingrijorat de morala pe care urma sa mi-o faca mama. Niciodata nu a fost cum mi-am imaginat in privinta mamei, nu ma certa asa de rau cum imi inchipuiam, dar nimic nu mai conta cand reintram in camera bunicilor si eram asteptat de bunica cu un borcan cald de compot de caise, prune sau mai rar cirese care imi placeau nespus de mult. Aveam o deosebita placere sa stau in acea camera si sa privesc pe geam cum ninge, eram cuprins de liniste si fericire.

Cate peripetii si intamplari au fost in copilaria mea, nici mie nu-mi vine sa cred si din pacate, nu mi le mai amintesc pe toate, toate frumoase. In ultimii ani am avut impresia si acum sunt sigur ca am inceput sa pierd din valorile traditiilor din familie. Bradul ce Craciun nu mai este un element pe care sa il astept prea nerabdator, Anul nou a devienit deja o grija in plus si se adauga la varsta, la fel si aniversarea de nastere, fiind un motiv trist de ingrijorare. Pana la urma, nimic nu este infinit, ceva rational, dar cand ma gandesc la trecerea timpului si o asociez cu viata mea, devine, inevitabil, un gand melancolic. As putea spune ca pacatul vine din neatentia la lucrurile mici din viata, care fac oamenii mari.