Cum aleg hostingul?

Cu toţii ştim că hostul este tatăl domeniului. Mai precis, baza pe care se stabileşte o anumită platformă pentru desfăşurarea activităţii fiecăruia din zona internetului. De-a lungul timpului am fost client pentru o sumă măricică de firme care au oferit host gratuit sau plătit. La fiecare am găsit puncte pozitive, dar pe lângă acele puncte au existat şi altele, mici, negative care mi-au schimbat părerea despre ele.

Bineînţeles, din toate hosturile pe care le-am probat, am rămas cu păreri extrem de bune, pentru câteva ce-i drept 😀 Spre exemplificare pot fi aduse newhost.ro (chiar am avut de-a face cu profesionişti în domeniu), hostul actual care mă mulţumeşte şi anume ACIPHosting.ro (pachet câştigat în urmă unui concurs pe blog ;;) ), ipvhost.ro (a fost printre primele hosturi pe care le-am folosit şi m-a mulţumit suficient).

Acum, ce urmăresc la un serviciu de hosting sunt în primul rând elementele vitale, adică un spaţiu suficient pentru proiectul pe care îl desfăşor, capacitatea de trafic (de obicei caut nelimitat), numărul bazelor de date, funcţia mail activată desigur, număr de Addon Domains, subdomenii. Eventual aş prefera şi un virus scanner (asta pentru că în trecut am avut parte de experitenţe neplăcute cu niştre viruşi Trojan), dar asta ţine de mici detalii. În fond să fie un cPanel optim pentru o uşoară şi bună funcţionare a domeniului.

P.S: prin acest articol îi răspund lui Seby la întrebare şi îi mulţumesc pentru că mi-a adresat-o. 🙂

Primul concurs câştigat

În sfârşit îmi găsesc câteva minute să scriu pe blog. În această săptămână am impresia vagă că toţi au ceva cu mine, toţi trag de mine pentru că vor un anumit lucru sau mai ciudat, nu vor nimic. #-o Ce bine mă simt când mă aflu aici! Acum chiar am uitat de tot şi toate.

Acest articol trebuia să îl scriu pe 27 februarie, dar cum am spus, timpul mi-a cam fost furat, motiv de întristare:-s

Aşa, despre ce este vorba…am participat la concursul de aici, organizat de BlogAwards.Ro şi ce credeţi?:D Am fost unul dintre câştigători, cu acest articol. Am câştigat un domeniu .eu  şi un pachet de găzduire de la ACIPHosting. 🙂

Trebuie să recunosc, s-a nimerit la fix acest concurs pentru că găzduirea pe care o am trebuie să expire în zilele următoare, deci în bafta mea :-”

P.S: Acesta este al doilea concurs la care am participat de când am blog, dar cum primul nu s-a încheiat, oficial este primul concurs la care iau parte. 😀

Participă şi dă mai departe

Tocmai ce am terminat de vizionat prezentarea lui Marius Ovidiu Calugaru, administratorul blogului blogatu.ro, la Craiova BlogRoll Meet legată de relansarea proiectului BlogAwards, fapt care m-a făcut să cred că este un proiect serios.

Mă aflu în blogosferă din 16 decembrie  2011 şi nu sunt prea bine informat în privinţa proiectelor de acest gen din trecut, dar din câte am înţeles, blogawards.ro a fost lansat în 2009, în 2010 relansat, iar în acest an la Craiova BlogRoll Meet, Marius a pus mare accent pe seriozitatea cu care va fi desfăşurată activitatea proiectului.

Clar după ce am văzut prezentarea, mi-am zis că nu ar fi rău dacă i-aş ajuta şi eu prin a participa la evenimentele şi concursurile organizate de echipa BlogAwards. De altfel, dacă tot au nevoie de puţin ajutor pentru a afla toată blogosfera de relansarea BlogAwards, un slogan bun ar fi: “Participă şi dă mai departe“. O mică explicaţie: din observaţiile mele, programul blogawards organizează campanii, concursuri, interviuri, promovări, recomandări şi oferă diverse servicii, la care bloggerii sunt invitaţi să ia parte. Marea majoritate a bloggerilor scriu pe blogul personal despre fiecare experienţă pe care o întâlnesc de-a lungul desfăşurării celor de mai sus şi astfel cititorii/autorii află de BlogAwards şi de premiile pe care le oferă.

Spre exemplu, acest concurs oferă un domeniu .eu cu web hosting de la ACIPHosting.

UPDATE: blogawards este susţinut, alături de mine, şi de UnPersonaj.

Inevitabil

Toaaata zarva asta cu ACTA m-a pus pe ganduri si m-a cam facut sa imi dau seama ca, daca nu facem ceva, in viitor internetul nu va mai fi ce fost. Cu alte cuvine, fiind in anul 2012, Sfarsitul lumii isi mareste credibilitatea.

Despre ACTA am auzit pentru prima data pe FileList, intr-un videoclip postat de pe YouTube. Nu i-am dat prea mare importanta, gandindu-ma ca este vreun proiect de lege care va fi uitat cat de curand. Au trecut zilele si tot vedeam acel videoclip pe prima pagina a FileListului. Mi-am zis ca poate echipa a uitat sa mai schimbe…in fine, am trecut cu vederea.

Si asa am ajuns in prezent unde am fost incoltit de articole cu si despre ACTA si pana la urma le-am dat citire, ce sa fac, trebuia sa aflu mai multe. Mi-a lasat un gust amar faptul ca providerii ar urma sa monitorizeze activitatea clientilor. Inteleg ca producatorii doresc sa isi protejeze creatiile intelectuale, dar cum ramane cu intimitatea noastra. In plus nu ar putea stii ei ca eu am cumparat un mp3 de pe siteul oficial X, l-am descarcat si asa sa urmeze ce-i mai rau.

In concluzie nu-i a buna cu ACTA asta. Sper doar ca va fi ceva trecator si Parlamentul European nu va vrea sa aude de asta prin Iunie cand se va lua o decizie finala.