Amalgam de gânduri

Încă nu sunt acasă. Tot plecat şi tot cu gândul acolo. Foarte subtil îmi ţin fericirea în frâu, fericire venită de mult timp din cauza faptului că am absolvit primul an de facultate. Toate planurile pe care le-am gândit mai mult sau mai puţin bine pentru a ieşi cu capul sus, şi-au găsit rostul într-un final. Încet, încep să privesc mai îndeaproape viaţa mea personală şi mă întristez.

De la decizia mea de a mă rupe de tot ceea ce ţine de “acasă”, până la urmărirea obiectivelor pe plan profesional, ca mai apoi, atingerea lor, lucrurile au mers bine, să zicem. Clar, am uitat de mine în tot acest timp, mi-am tăiat firul şi m-am lăsat dus de valul momentelor create zilnic de orişicine mi-a ieşit în cale. Am permis să mi se întâmple multe, să mi se spună la fel de multe, însă nu am permis să-mi fie mai bine. Doar sacrificii şi compromisuri. Am tăcut. Am păşit mai departe în linişte. Acum, am început să mă gândesc că undeva în viitor îmi va fi mai bine decât celorlalţi pentru că, în continuare, îmi aduc aportul în obţinerea experienţei profesionale şi personale, în loc să merg la munte, mare sau te miri prin ce excursii, exact aşa cum fac tovarăşii, colegii şi prietenii mei. Mă simt puţin nedreptăţit de situaţie, dar eu am aranjat lucrurile astfel încât să se ajungă aici, corect?

Nu ştiu dacă este adevărat că îmi place prea mult acest efect. În curând voi fi acasă. Că la un moment dat mă voi plictisi şi acolo şi voi dori să mă întorc în Timişoara, să fie un clişeu? Tare îmi este teamă să nu se ajungă acolo. Şi da, îmi este dor. Vreau să-i aştept pe ai mei părinţi şi soră, să ma ia din gară. Să le zâmbesc cu lacrimi în ochi atunci când vor fi ajuns. Să fug spre ei şi să-i strâng infinit în braţe. Să îi simt din nou ca acum luni bune când i-am îmbrăţişat şi i-am lăsat să plece fără să le spun că îi iubesc! Să mă ducă acasă şi să mă trateze iar ca pe copilul lor, care şi-ar fi dorit mai mult ca orice să nu-i părăsească.

Ai crescut, acum eşti mare. Odată şi-odată trebuia să pleci. Lasă! Ie bine acolo. Mergi liniştit la facultate, învaţă ca să ajungi om mare. Ie trist, da` asta e viaţa. Toţi îmbătrânim şi mergem pe drumul nostru.

Mi-a zis tata într-o zi la telefon, când i-am zis că îmi este dor de ei. Am tăcut şi m-a încurajat. Am zâmbit nostalgic apoi.

Prietena mea cea mai bună, pe care am recuperat-o într-o bună zi, mă aşteaptă şi ea acasă. Nu mi-am văzut-o de patru luni, ultima dată după alte şase luni şi ceva. În vacanţa de Paşte ne-am întâlnit în gară. La rugăminţile ei, am luat bilet doar până în Craiova. Ce bucuros am fost să-i văd figura, la fel de rotundă şi fină ca şi în liceu! E la fel cum o ştiam. Plină de viaţă, impulsivă şi o… năzbâtie de om. Nu am cum să nu o simpatizez. Este unul dintre foarte puţinii oameni care au putut să aducă ceva remarcabil şi valoros în viaţa mea.

Mă gândeam la relaţia de un an şi ceva pe care am avut-o. Da, am iubit-o pe fata aia şi am să-mi dau seama dacă o mai iubesc, abea după ce am s-o revăd şi pe ea. A crescut în ochii mei în tot timpul în care am fost plecat. A început să citească mai mult, să vadă lucrurile din viaţa ei, altfel. Am vorbit mai puţin cu ea în ultimul timp, dar am putut să o analizez după scrierile de pe blog. De puţinele ori în care am mai vorbit la telefon, aveam momentele mele de tăcere în care intervenea ea şi parcă, cu aceeaşi duioşie şi seriozitate aşteptând un răspuns întemeiat, mă întreba ce am. Ca atunci când eram împreună, vorbeam la telefon şi nu-mi convenea mie ceva, eram supărat sau îngândurat. De fiecare dată când făcea asta mă amuza pentru că mi-o imaginam aşa mică cum e ea şi aşa de serioasă cum vroia ea să pară. Dar o văd la fel de copil cum o vedeam atunci când o ascundeam în braţele mele în serile luminate doar de stele şi lună. Sunt tare mândru de cum a crescut. Mica de ea!

Viaţa de aici nu mi-a permis să iau decizii personale clare. Zic de sufletul meu. Am fost tare instabil sentimental, nu am ştiut ce vreau, am fost respingător şi am creat impresii proaste şi probleme altora. Acum nu prea îmi pasă de ei pentru că am văzut cu ce oameni am de-a face şi mai ales, ce să discut cu nişte needucaţi? Mna. Nici nu intru în detalii.

Acum, când am găsit ceva libertate de gândire, parcă se limpezesc lucrurile şi regret câteva întâmplări. Le regret pentru că am fost distras de alte prostii, în loc să acord o mai mare atenţie către ceea ce ar fi trebuit, către ceea ce ar fi contat.

Nu am fost amatorul aventurilor de-o noapte şi nici nu am vrut asta, chiar dacă trec cu vederea câteva seri ieşite din comun să le zic aşa, însă aş fi putut să fiu mai atent cu mine. Poate una dintre acele câteva fete a simţit ceva mai mult pentru mine şi eu am făcut pe măgarul, iar acum acea fată mi-a cam invadat mintea, probabil acum simţind nimic pentru mine :). Am fost cumva rătăcit, în căutare de ceva care să mă scoată din banal, să mă facă să mă simt iubit (?).

Lucruri noi să tot zic că am învăţat. De experimentat nici nu mai discut. Am fost pus în multe ipostaze, dar le-am luat pe fiecare ca un şut în fund, un pas înainte. A fost nevoie de curaj să trec prin toate şi mă bucur că am acordat atenţia minimă pentru a le termina cu bine. Oportunităţi am avut cât cuprinde şi mă bucur. Eu am avut şansele la care alţii nici măcar nu visează, deci cu toate cele menţionate mai sus, sunt un mic norocos în comparaţie cu alţii, pentru că pot prin iniţiativa mea şi şansele pe care le primesc zilnic, să mă dezvolt personal şi profesional. În ciuda momentelor în care tind să fiu omul pe care cei de acasă îl ştiu, sunt mândru să merg pe drumul meu şi să învăţ în permanenţă.

Am să plec, am să mă întorc, alţi oameni dragi mie au să plece, poate n-au să se mai întoarcă, vor veni alţii… Aşa este viaţa. Cum a zis şi tata, în viaţă te întâlneşti cu tot felul de oameni. Îmi place acest lucru, este interesant, impulsiv, îmi măreşte curiozitatea, ura pentru unii, plăcerea de a sta ore în şir, pentru alţii şi tot aşa. Tot în jurul meu este trist. Chiar dacă sunt multe puncte pozitive ce ar trebui să mă facă fericit, la un moment dat, se vor termina. Toate. De-aia tot este trist.

Liga AC

logo_bun

Să zicem că sunt pe cale să îmi rezolv problemele personale chiar pe calea la care trebuie să lucrez. Ca să dezambiguizez, recent, mai exact marţi, 15 Octombrie, am participat la o prezentare la facultate în care am înţeles ce înseamnă Liga AC. Încă de când am făcut primii paşi în facultate prin vară, am tot citit pe pliante despre ligă, proiecte din cadrul acesteia şi evenimente realizate de membrii. De atunci am fost pus grav sub semnul întrebării până în seara de acum două zile.

Acum, am găsit şi involuntar siteul oficial în care descrierea este una foarte simplă:

Liga AC, înființată în 1990, este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, având ca scop reprezentarea studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității “Politehnica “Timișoara, apărarea drepturilor și intereselor lor și organizarea de evenimente socio-culturale.

În sala A101 am păşit tare curios în jurul orei 20 şi am fost plăcut primit de atmosfera deja creată acolo de toate bannerele frumos aranjate, de către membrii ligii AC şi interesul stârnit pentru a afla într-un final adevărul. Mi-am concentrat atenţia asupra explicaţiilor preşedintelui de la ligă şi celorlalţi membri şi am aflat că această organizaţie este împărţită pe departamente şi anume vânzări, imagine, social, resurse umane, relaţii externe şi educaţional. Cel mai mult m-a atras departamentul de imagine, fapt ce m-a influenţat să mă înscriu acolo fără să stau pe gânduri.

După prezentare, am completat formularul de înscriere şi mi-am programat interviul pe vineri. După asta, am mers cu membrii ligii la o oră, două de relaxare într-un club din oraş. Am discutat acolo mai multe şi mi-am dat seama că sunt oameni de calitate. Cu toţii. Şi chiar dacă mă grăbesc să-mi dau părerea, sunt sigur că nu greşesc. Acum rămâne pe Vineri, să particip şi la interviu. Oricum, sunt sigur că totul va fi în regulă.

Chiar vă invit să vizualizaţi prezentarea pe LigaAC.ro.

Spuneam la începutul articolului că sunt pe cale să îmi rezolv problemele personale. Aici mă refer la socializare. Câteva departamente ale ligii, chiar actuali sau foşti membri m-au convins că pe lângă munca voluntară depusă, şansa pentru dezvoltarea personală  este foarte mare, ceea ce am nevoie – unul dintre motive a fost să fiu departe de casă şi să fac asta independent. Să devin capabil să vorbesc în public, să îmi schimb modul de gândire, să relaţionez mult mai bine cu oamenii şi să fiu mai hotărât pe mine sunt doar câteva lucruri ale căror baze le voi pune din moment ce, oficial, mă voi alătura ligii.

Sunt mai mult decât sigur că succesul pe plan personal şi profesional o să crească împreună într-o manieră plăcută, iar experienţa o să fie frumoasă.

Microsoft Student Partner UPT

Ieri, Marţi 8 Octombrie, am participat la o prezentare realizată de nişte colegi mai mari de la universitate, care ne-au adus la cunoştinţă serviciile şi produsele oferite de către Microsoft, studenţilor din anul I. Este vorba despre licenţe oferite gratuit studenţilor din anul I de la AC pentru sistemul de operare Windows şi alte produse din programul DreamSpark. Pe lângă asta, ne-au explicat ce alte servicii sunt incluse pe lângă căsuţa de email deja creată în pachetul Office365, precum calendar, agenda de contacte (Persoane), fluxurile de ştiri, programul SkyDrive şi alte mici lucruri.

Toate astea sunt pentru studiul nostru. Oricum, prezentarea a fost numai bună pentru mine pentru că am câştigat un stick de memorie tip card cu inscripţia Microsoft, la o tombolă de la finalul prezentării. Ce pot să zic? Mulţumesc!

Şi da, doar la Politehnica din Timişoara se întâmplă asta :).

Pe noi meleaguri

Noo, uite că-s ajuns şi în Timişoara. S-o gătat cu nebunia :D. Glumesc. Încep seria articolelor “plecat de acasă” prin acesta, articol scris din camera de cămin. După cum am vrut, sperat, muncit şi în sfârşit realizat, mă aflu în Timişoara. La aproximativ 380 de kilometri de casă, îmi continui studiile pe secţia de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii “Politehnică” Timişoara, pe scurt, UPT.

Ziua de 22 Septembrie a fost ziua în care deja eram în culmea emoţiilor, nostalgiei şi melancoliei. După tot ce am lăsat în urmă, acum îmi văd în continuare de viaţă, departe, fizic de părinţi, iubită, amici, prieteni şi toate cele. Lacrimile s-au împărţit în toate părţile – şi fericiri şi tristeţi. Oricum, ceea ce a fost plănuit încă de la bun început – studiul meu aici – nu a fost şi nu va fi atins de mici probleme, de orice fel.

Acum am ramas cam pe cont propriu și tot ceea ce voi face, va fi răspunderea mea. Acum încep adevăratele probleme. De acomodare, nu pot să mă plâng, colegii de cameră sunt oameni serioși, cursurile de la facultate sunt interesante, atractive, iar profesorii sunt pe placul meu.

În continuare, rămâne de mine să am grijă, să îmi urmez liniștit treaba, o să îmi continui proiectele și printre toate astea o să fac loc și distracției – doar nu o să ratez perioada asta de viață. Îmi zicea un prieten că după facultate, s-a terminat șmecheria. Asta este o ultimă șansă de a mai prinde ceva proaspăt din viața mea.

Pe de altă parte, cu perioada asta, vin multe lucruri din diferite domenii, lucruri care mă ating mai mult sau mai puțin sentimental. Cred că nu o să mă las purtat de singurătate interioară și o să trec cu bine peste toate ce vor fi.

Încă ceva: am un dor nebun de literatură.