Cu stările pe masă

Cam de pe 4 Octombrie am rămas dator cu o leapşă primită de la Aura Rusu, leapşă ce va descrie reacţiile mele la diferită stări “de prin viaţă adunate“. Leapşa se încadrează şi în categoria Cunoaşte-mă, pentru că este vorba despre mine :).

Ce fac atunci când…?

  1. … sunt deprimat (depresat, trist, necăjit)?
    În majoritatea timpului stau închis în casă, îngândurat, nostalgic cu dorinţa de a trăi ceva de vis. Deocamdată nu ştiu cum să exprim exact ceea ce simt. Eventual ascult muzică de atmosferă şi gust cum se cuvine din amărăciune. Uneori îmi place. Există momente când fac o plimbare pe malul Oltului şi cu toate gândurile mele, reuşesc să le simt şi mai bine cu un peisaj pe măsură. Adică îmi creez propria dramă şi o trăiesc ca la un film. Dulce amar. Într-un final starea trece şi-mi revin rapid. Atunci observ ziua însorită şi zâmbesc cu întrebarea retorică “Şi ce?”.
  2. … sunt nervos (furios, supărat nevoie mare, frustrat)?
    Atunci chiar am nevoie de relaxare. Caut repede ceva de făcut pentru a uita de problemă. Nu de alta, dar ţin la neuronii mei :D.
  3. … sunt şocat, revoltat, perplexat?
    Mai rar astfel de stări, dar de cele mai multe ori mă las foarte greu surprins şi dau încredere târziu a ceea ce se întâmplă.
  4. …sunt dezamăgit?
    Mă gândesc la mine şi greşelile pe care le-am făcut, sperând ca niciodată în viaţa mea să nu mai fac aşa ceva, eventual să nu mi se mai întâmple aşa ceva. Accept totuşi situaţia.
  5. … sunt fericit?
    :-?Trăiesc clipa şi mă bucur de fiecare moment, fără să mă mai gândesc la ce a fost urât. Mă mai preocupă atunci starea de fericire pe viitor, adică cum să fac să întreţin fericirea respectivă.
  6. … nu mă simt bine din punct de vedere fizic (dar nu necesită intervenţie medicală)?
    Lenevesc. Pe scaun sau în pat. Stau, clickuiesc nişte refreshuri pe la PC, răsfoiesc o carte, mă uit la nori, mai visez un pic, ascult muzică, poate mă uit şi la un film. Diverse.
  7. … sunt surprins plăcut şi neplăcut?
    Plăcut? Păi râd, glumesc, zâmbesc şi mă bucur, bineînţeles, dar nu uit să şi mulţumesc :). Neplăcut – rămân surprins, deci punctul 3.
  8. … sunt criticat, judecat, ridiculizat?
    Dacă am vină, accept consecinţele şi morala, altfel îmi susţin punctul de vedere spre dreptatea mea până în pânzele albe.
  9. … îmi este frică, am anxietate sau sunt ingrijorat?
    Aştept punctul culminant şi îmi imaginez ceea ce poate fi mai rău pentru a nu fi surprins chiar de asta. Niciodată nu se întâmplă ceea ce cred eu, ba dimpotrivă este mai puţin decât aş vedea eu, deci cobesc un pic pentru a-mi fi mai bine :D.
  10. … sunt într-o situaţie neplăcută, în public?
    Încerc să ies oarecum bine de sub ochii lor, subtil, fără să mă fac de râs. Nu prea mi s-a întâmplat, dar ultima dată asta am făcut :D.

Mulţumesc Aurei Rusu pentru leapşă şi pentru preluare, este liber oricine să o onoreze.

Salutări!

Aşa sunt eu

Gânditor în cea mai mare parte a timpului meu, fie liber sau nu, încerc să evit acest comportament, care am observat că mă distrage de la discuţiile de moment. Asta face parte din schimbarea mea la care lucrez în continuare.

Mă plictisesc repede de temele aduse într-o discuţie în grupurile sociale la care particip, deviez rapid spre căutarea soluţiilor problemelor mele, fără să-mi pese de starea generală a celorlalţi, trăiesc cu regret deciziile greşite pe care le iau numai din cauza timidităţii, sunt sincer şi asta mă caracterizează destul de mult, am încredere în spusele oricărei persoane care îmi pare serioasă (deci norocos cel care se bagă pe sub pielea mea şi mă minte în ultimul hal), râd la glumele mai puţin bune numai pentru ca persoana respectivă să nu se simtă prost, mă integrez greu în alte grupuri sociale, aspir spre perfecţiune, susţin ideea că o societate poate evolua începând cu educaţia, urăsc ironia, dar o folosesc, încă îmi place timpul în care sunt singur, îmi place şi timpul în care cineva îmi ţine companie şi vice versa, sunt romantic, nu sunt spontan, îmi plac lucrurile simple, organizate şi naturale, evenimentele importante le consider viitoare amintiri cu care nu mă voi mai întâlni, cea mai mare parte a trecutului meu nu mă interesează în ceea ce priveşte viitorul, sunt dedicat în tot ceea ce-mi place să fac, nu sunt un bun ascultător, dar sigur mă chinui să fiu întotdeauna, fac greşeli de care nu-mi dau seama după care regret un timp, sunt iertător în orice situaţie gravă, nu spun prea multe, numai ce este necesar dacă am acel curaj pe care îl caut în continuare, am principii pe care le respect cu stricteţe (rareori când se întâmplă să nu), urăsc să-mi fie atrasă atenţia asupra unui lucru la care ştiu ce am de făcut, nu suport persoanele care au ceva cu cele care se poartă diferit faţă de ele, nu încurajez consumul de droguri licite şi ilicite şi încerc din toate puterile să fiu eu, original, cât mai natural.

La toate cele de mai sus lucrez şi cred că se vor schimba (unele dintre ele) în mai bine.

Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit.

Franz Kafka

Răspunsuri #1

Deci a venit momentul încheierii primei săptămâni din campania Cunoaşte-mă mai bine.

Vă prezint răspunsurile în ordine crescătoare celor care au întrebat:

C.L.M.: crezi in dragoste la prima vedere?

Răspuns: Personal nu am întâlnit o astfel de dragoste şi nu cred. Dar niciodată nu-i prea târziu.

Refu: Cât de bun eşti la biliard?

Răspuns: Nu sunt cel mai bun dintre ai mei prieteni, dar când am zile bune, îi bat de îi usuc. Când am zile bune am zis :-“

Sebi: Care e ziua ta norocoasa ? Daca ai .. si de ce ?

Răspuns: Păăi să vedeem. Consider ziua norocoasă după numărul meu norocos 12, numărul perfecţiunii. Sigur, ar putea fi şi ziua de 14, ziua în care m-am născut.

Alin: Ce nu iti place la o fata ? Genul asta de intrebare poate fi interpretata.

Răspuns: În ceea ce priveşte comportamentul ei, nu îmi place să încerce, cel puţin, să mă manipuleze. În altă privinţă, cum ar fi aspectul fizic, nu mi-ar plăcea să aibă trăsături ale unui băiat, să fie fată de cartier sau mai ştiu eu ce :-&

Şi cu asta am încheiat. Vă rog să nu mă judecaţi:D Întrebările pentru săptămâna ce urmează se vor posta la acest articol 🙂

Cunoaşte-mă!

Ideea campaniei Cunoaşte-mă mai bine vine de la Costinel. Odată cu ea şi noua categorie, Cunoaşte-mă!. Este vorba despre posibilitatea pe care v-o ofer pentru a-mi adresa întrebări despre mine, iar la sfârşitul săptămânii voi răspunde la fiecare într-un articol.

Articolul pentru adresarea întrebărilor va sta deschis comentariilor de Luni până Duminică. Fiecare cititor are dreptul la o singură întrebare pe săptămână. Dacă există mai multe întrebări de la un cititor, o iau în seamă numai pe prima. Campania va rămâne deschisă până în momentul în care eu consider că m-aţi cunoscut destul de bine :D. Voi încerca să răspund sincer la fiecare întrebare.:)

Şi cu asta începe campania ;;) Să văd cu ce întrebări mă puteţi surprinde :>