Capabil de mai mult

A fost nevoie de o scurtă plimbare liniştită pe malul care mă bine dispune, mă face să mă gândesc la mine, la trecut, viitor, prieteni, familie şi tot ceea ce-mi e drag şi mă înconjoară, malul Oltului meu drag pe care cu siguranţă nu-l voi uita niciodată. Dintre toate cele de mai sus, greu m-a tras pe şirul lin al apei gândul despre mine şi viitor. Cu dorinţa de a rămâne la fel şi de a nu mai avansa în timp, sentimentele mele sunt din ce în ce mai profunde şi printre ele nostalgia iese din întuneric şi le cuprinde pe toate într-o manieră ce-mi provoacă o stare de ambiguitate şi amorţeală.

Am ridicat încet privirea din intersecţia apei cu malul şi mi-am îndreptat-o spre pădurea de peste râu. Soarele din spate mă încalzea, iar eu în sinea mea îmi ziceam despre cât de frumos se reflecta imaginea pădurii în apă. Un stol de raţe în zbor venind din aval, îmi atrage privirea şi rămân cu ochii la el până ce dispare în zare prin faţa mea. Atunci încep să mă auto-caracterizez puţin, poate încercând să mă regăsesc, şi cu una, cu alta, ajung la concluzia că nu vreau să cresc. Deja am crescut, destul. Nu mă mint şi nu încerc asta pentru că este imposibil să evit trecerea timpului.

Sunt capabil să înţeleg orice explicaţie dată în vederea anulării unui eveniment, oricât de important ar fi pentru mine. Pun pe primul loc prioritatea celeilalte persoane şi astfel dovedesc încă o dată că sunt slab. Poate pe mulţi reuşesc să îi surprind prin faptul că mă las minţit foarte uşor, dar eu aştept să fiu apreciat pentru ceea ce fac. În fine. De aici doream să spun că sunt în stare să accept asta şi nu accept prea uşor tot acest traseu în cerc ce ţine de timp. A creşte, a îmbătrâni, a schimba lucrurile şi persoanele din viaţă devine prea dureros în acelaşi timp cu viaţă din partea paralelă care nu pare să aibă vreo problemă – natura.

Mă gândesc că sunt preocupat cu ale mele gânduri şi nu observ partea rea din ceea ce eu consider infinit, chiar dacă ştiu că toate au un sfârşit. Ştiu că aceste gânduri mă ţin pe loc şi nu mai pot trăi cum îmi doresc, dar ce pot face?

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

6 thoughts to “Capabil de mai mult”

  1. La chestia cu crescutul si imbatranitul ma gandeam si eu azi cand ma plimbam prin parc 🙁 . Daca ar fi dupa mine as vrea sa mai cresc exact 67 de zile. Atunci o sa fac 18 ani , si nu as dorii sa mai imbatranesc o zi in plus , si daca ar fi sa glumesc putin poate cand fac 18 ani o sa fiu transformat in vampir si nu o sa mai imbatranesc si as traii vesnic , dar asta nu se poate , deci tot ceea ce ramane sunt doar gandurile si amintirile care ne vor urmarii pentru totdeauna dar din pacate vor ramane doar simple amintiri , care nu vor putea fi retraite .

    1. Da! Şi tocmai ideea asta că amintirile mă urmăresc, mă opreşte să trec mai departe cu zâmbetul pe buze :-<. Timpul este preţios şi am văzut asta nu numai pe pielea mea, ci şi în filmul "In time" :-s.

  2. Ce e de făcut? Trăieşti, îţi accepţi vârstele, sentimentele şi emoţiile specifice fiecărei vârste, cazi, te ridici, plângi, zâmbeşti, suferi, iubeşti. Te maturizezi atât cât trebuie. 🙂 Asta e viaţa!

    1. Suna foarte bine acum câţiva ani: “Asta este viaţa!”. Am uitat şi de plăcerile ei :-s. Chiar trebuie să mă regăsesc 8->.

      1. Lasa cuvintele, incepe cu faptele. Chiar trebuie sa te regasesti…esti tanar ;)) Sintagma ”asta e viata” suna bine oricand 🙂 trebuie doar sa deschizi bine ochii! 🙂 Zi zambacioasa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *