Bloggingul ca muzica

Întotdeauna am avut în concepţie teama scrierii articolelor pentru blog. Odată cu ea, au venit şi veşnicele întrebări despre tema pe care o voi aborda în articole, precum: “Va fi destul de interesant ceea ce scriu?”, “Voi avea argumente clare?”, “Voi privi bine lucrurile?”, şi aşa mai departe, întrebări de care sunt sigur că se tem mulţi bloggeri, mai ales cei care sunt la început (inclusiv eu).

Cu timpul mi-am dat seama că bloggingul este ca muzica. Nu întotdeauna orice piesă este hit, asemenea nu orice articol este bine văzut de majoritatea cititorilor, dar prin fiecare articol se câstigă corect experienţă şi se dezvoltă într-un mod aparte gândirea, unul dintre motive pentru care vor urma subiecte din ce în ce mai frumos dezvoltate. Din cauza acestor întrebări eu sunt oprit de multe ori din drumul spre a adăuga un articol, chiar dacă am ideile organizate, structura clară şi dorinţa de a mă exprima mă macină.

De câteva ori, cu ajutorul voinţei, am reuşit să trec peste aceste bariere, chiar dacă nu eram motivat prea bine pentru a scrie, nu aveam idei prea complexe, dar când m-am văzut în Adaugă articol, cu pagina albă în faţă şi am început să scriu, cuvintele curgeau de la sine, spre surprinderea mea.

Un argument contra în ceea ce priveşte comparaţia bloggingului cu muzica, ar fi că majoritatea artiştilor utilizează negative asemănătoare hiturilor lor din trecut pentru viitoarele melodii, sperând la acelaşi rezultat, pe când la blogging, un autor, pe parcursul activităţii sale, dezbate diferite subiecte din diferite domenii şi poate vedea limpede ce interesează cititorii.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

6 thoughts to “Bloggingul ca muzica”

  1. Nu e chiar ca muzica, spre exemplu, dacă eşti afon, afon rămâi şi după o mie de melodii, în schimb, cu cât scrii mai mult, cu atât dezvolţi mai bine subiectele şi scrii diferit.

    1. Ba sa stii ca e cam acelasi lucru. Am simtit`o pe pilea mea. Inca ma consider afon in ceea ce priveste muzica, dar dupa 3 piese inregistrate realizez ca am facut progrese imense ca interpretare.
      In concluzie, a facut o paralela buna intre cele 2 “lumi”.

  2. Depinde , cu cat scrii mai mult , cu atat iti dezvolti gandirea , asta fiind un lucru bun care te ajuta si mai departe , nu neaparat in blogging 🙂

  3. Niciodată nu m-am gândit la comparaţia asta, dar acum, când văd că ai scris tu despre ea, îmi dau seamă că este chiar aşa cum ai spus tu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *