Pașii dimineții

Imediat cum am ieșit, am simțit frigul dimineții de ianuarie pe obraz. În următoarele secunde mi-am observat respirația în aburi. Am privit în sus și am zâmbit. Norii, și ei mie.

Văzusem că autobuzul ajunsese în stație, iar eu nu. Am grăbit pasul și am observat că semaforul mi se face verde. Aproape o sincronizare perfectă. Traversând strada, un sentiment ciudat m-a cuprins și am simțit cum inima îmi bate mai tare. Mi-am zis că e posibil să pierd autobuzul și probabil asta era cauza. Din instinct am întors capul în dreapta și am văzut o eșarfă cunoscută. Persoana ce o purta m-a privit cu coada ochiului și Citește mai mult

Confesiuni

Aș spune că povestea vieții mele s-a terminat frumos, în momentul în care m-am îndrăgostit de ea în Timișoara, dar aș minți, pentru că până să ajung acolo, am mai trăit un pic viața, m-am mai distrat, am și am fost dezamăgit, m-am mai îndrăgostit de câteva ori prin cursul zilelor mele – ceva normal. Și tocmai apoi, după ce ea a avut grijă să mă îndrăgostească de ea, povestea vieții mele a înflorit cea mai frumoasă primăvară, într-o grădină văzută de mine vreodată.

Acum simt cu putere că este tăria momentului de a-mi vărsa toată recunoștința, înapoi, persoanelor care au fost până acum în viața mea, începând de la părinți și terminând cu persoanele cu care mi-am irosit timpul. De la primii pași din viață, până la literele alfabetului, apoi deschiderea către minunile fizice ale lumii și în final spre descoperirea pasiunilor și a lucrurilor simple care mi-au umplut viața de veselie. Citește mai mult

Dorobanților – o strângere de mână infinită

Ai plecat și mi-ai lăsat un loc ciudat în inimă. Pentru că eram obișnuit cu tine, nu am știut să-l tratez și m-am simțit gol pe dinăuntru. Am uitat de tine apoi, am zărit un zâmbet, am îndrăznit, mi-am deschis sufletul, am ascultat-o și m-am lăsat ascultat, apoi m-am îndrăgostit pur și simplu. Ai plecat, singurătate! M-ai părăsit și mi-ai lăsat-o pe ea în semn de adio. Am strâns-o infinit de mână pe Dorobanților – strada aia fără sfârșit, unde am început să-mi vindec rănile trecutului, cu vorbe dulci și atingeri calde, am îmbrățișat-o pe Podul Reginei Elisabeta, mi-a îndrăgostit tot eul de ea, mi-a sărutat sufletul prin Parcul Central și am privit toată magia luminilor din noapte, prin ochii ei, de la Cetățuie. Acum, sufletul mi-e făcut viu și vesel. Citește mai mult

– Decembrie? – Da!

Noiembrie, sau cum îmi place mie să spun, tu eşti noiembrie a mea! În pustiul lumii, doar după nişte priviri timide, sincere şi pline de dorinţă, vinul, servit la ora 4 a dimineţii, ne-a ţinut companie în discuţiile intense şi provocatoare despre sentimentele proprii. Era o zi specială pentru tine, iar eu nu am îndrăznit să cer mai mult decât am primit. Privirile tale mi-au pătruns prin retină şi mi-au ajuns în adâncul inimii, mi-au mângâiat sufletul şi l-au liniştit după toată perioada furtunii prin care a trecut. Ce-mi puteam dori mai mult, decât tu, vin, o melodie plăcută în surdină, o oră târzie a nopţii şi priviri ce se intersectau, explodând plăcere şi fericire!

De multe ori am visat la valurile mării şi le-am văzut cum fiecare vine, se izbeşte de stânci şi nu mi te mai aducea. Mult timp am stat aşa, privind în gol aşteptând, sperând. Acum, chiar spre surprinderea mea, sunt… din nou fericit. Ai apărut de nicăieri şi ţi-ai pus aripile în jurul meu. Iar eu m-am lăsat strâns în ele. Bătăile inimii au fost aşa cum mi-ai spus, frumos, aşa cum mi-am dorit şi aşa cum ţi-am şoptit. Citește mai mult