Aşa de naiv al naiba

Îmi vine să ţip, îmi vine să plâng, îmi vine să mă rog la Dumnezeu, îmi vine să fiu sălbatic, îmi vine să lovesc. Tot am impresia că o să înnebunesc. De plâns, ar mai fi ceva, că poate mă liniştesc, dar de rezolvat problemele, nici atât. Şi vorbesc serios când zic că o să înnebunesc. De ce? Uite aşa! Cum naiba să pot să trăiesc şi să nu întâlnesc, mă o persoană mă! O persoană ca mine. Care să-mi dovedească că e la fel de proastă ca mine, care să lase la voia întâmplării şi să nu fie afectată de sacrificiile pe care le face.

Aah, ce urât aş mai vorbi, dar aici mă abţin, fir-ar …! Să o las încolo de viaţă şi tot ce ţine de ea şi să-mi văd de lumea mea nebună. Ar fi minunat. Cer mult? Nu cred că cer mult să cunosc un alt eu. Pfoaa. Ar fi superb. Băăăi să fie ca mine mă. Aşa gânditor, deschis tuturor. La fel de naiv încât să facă tot ce-i spune lumea. Să guste din tot ce-i mai rău ca să-i fie ăluilalt bine. Şi cand ar fi vreodată vremea să se întoarcă roata, tot el să ia lovitura sub centură şi buf! Pe jos.

:)) Mai râd şi eu. De ce mi se întâmplă pentru că nu am ce să fac. Pur şi simplu se leagă ale naiba probleme, situaţii naşpa şi nu am ce să le fac. De aia râd. Cică să mă amuz, dar e un râs ciudat ăsta. De puţin timp am început să fac asta. Cred că se leagă de nebunia care o să mă apuce. Doaamne fereşte!

Dramatizez sau nu, nu mă interesează. Nu am voie? E viaţa mea, fiecare are problemele lui.

Aşa. Am schimbat melodia din playlist. Ceva mai lent ca James Blunt-Cry. Tipic ăstora naivi (a se citi proşti 🙂 ) ca mine în momente ca astea. Pfffs. O respiraţie adâncă îmi linişteşte inima când am emoţii. Acum nu. Acum poate o plimbare pe la Olt? Băăi, bună idee.

Aaa, şi încă ceva. Vorbesc serios când zic că o să înnebunesc pentru că nimic din tot ceea ce fac, gândesc şi visez nu seamănă deloc cu realitatea. Când expun asta în cuvinte nu primesc tocmai cele mai bune răspunsuri, deci se confirmă. O să o iau razna. Şi iar nu mă interesează dacă fac ceva de atras atenţia, blabla. Mult mai bine când văd rânduri scrise pe blog. Mai ales aceste rânduri.

Am plecat la plimbarea aia…

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *