Artă literară

Gata! O pun în practică. De mult mi-am dorit să postez şi poezii pe blog şi m-a reţinut faptul că nu voi avea autori care să le scrie. Norocul de a avea eu două, un prieten de-al meu încă vreo 11 şi Sebi care este în permanenţă influenţat să le scrie (acum şi motivat >:D<), mi-a schimbat decizia şi a pus punctul pe i.

Am creat şi o nouă categorie, Artă literară, în care vor fi postate nu numai poeziile ci şi alte creaţii ale cititorilor mei, aşa că vă invit cu dragă inimă să mă contactaţi, dacă aveţi ceva de exprimat :). Bineînţeles, alături de poezia din email, puteţi ataşa şi o poză expresivă.

De ştiut este că poeziile nu vor fi afişate în lista de articole recente (în prima pagină), ci vor putea fi citite din categoria Artă literară, link aflat în bara de navigare din headerul blogului.

Sper ca ideea mea să aibă cât mai mulţi autori :).

Update (11 iunie 2012): M-am gândit mai bine şi am reflectat puţin. Arta literară despre care am scris o puteţi susţine şi voi prin plasarea bannerului de mai jos. Nu v-aş putea mulţumi îndeajuns :”>.

Artă literară
Artă literară

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

39 thoughts to “Artă literară”

    1. Păi astea ar fi guestposturi. Pe moment mă rezum numai la artă literară. La guest posturi în sensul adevărat al cuvântului mă mai gândesc:-?

      1. Pai da ca nu voi incepe acum sa povestesc toate balariile la tine pe blog …. ce nu au legatura cu nisa ta de publicare cum am vazut pe alte bloguri … voi scrie strict ce te intereseaza pe tine si pe cititorii tai. Multi vad Guest Postul ca pe o metoda de promovare dar daca eu imi pun linkul in N articole la tine (si ma refer strict la guestpost) cititorii tai cred ca se vor plictisii…. Parerea mea….nu gatui pe nimeni =))

  1. e bine ca ai pus in practica… fiindca si eu m-am gandit sa compun chiar eu insa nu stiu daca talentul e atuul meu asa ca am parasit ideea din fasa.

    1. Nici mie nu mi-a fost uşor să încep. Momentan am poezii ale unor amici pe care le postez zilnic. Bineînţeles voi compune şi eu când voi fi în cauză :).

    2. VOI SCRIE,VOI SIMTI,VOI INCERCA… NU ” VOI COMPUNE”… DRAGUTA ”VICTIMA FEROCE”, TE SUSTIN SI EU! POATE POSTEZI SI TEXTE ALE UNOR SCRIITORI … ASA PUR SI SIMPLU. PROPUN SI EU… VOI FACETI CUM CREDETI VOI! MA GANDEAM LA POEZIA AIA … DESPRE PRIETENI. SI LA POEZII PE CARE LE-ATI CITIT SI V-AU TREZIT emotie! ASA PUR SI SIMPLU!

  2. Farte frumos ceea ce vreti sa faceti. Am un prieten care scrie poezii, o sa ii recomand acest blog, poate va trimite un mail cu niste poezii. 🙂

  3. Salutare,

    Emil Calinescu sunt, autor al blogului http://emilstudentulminune.wordpress.com/ . De curand insa mi-am cumparat domeniu si am adresa http://emilcalinescu.eu/ .

    Doresti continuarea colaborarii link-exchange? Rugamintea ar fi, daca se poate, sa adaugi link-ul nou, cu numele “Emil Calinescu Punct Eu” sau “Emil Calinescu”, fara sa stergi adresa veche. Daca nu este posibil, o lasi doar pe cea noua. Orice decizie ai lua, rog sa ma anunti, pe mail .

    Si indiferent daca ai scris sau nu guest-post, te astept cu unul. Am scos regula cu fiecare cate unul, asa ca poti scrie si mai multe 🙂 Si daca doresti si gazduiesti, pot lasa si eu un guest 🙂 sau mai multe 🙂

    Multumesc, o zi buna 🙂

    Emil Calinescu 🙂

    1. Am păstrat vechea adresă în blogroll şi am adăugat-o şi pe cea nouă.
      În legătură cu guest-posturile, mă voi gândi şi te voi anunţa :). Mulţumesc!

  4. Nu prea inteleg eu mare lucru din poezii, dar m-ai facut curios.:P O sa verific din cand in cand sa vad ce se mai publica pe aici!:)Si pe la 6 o sa apara o leapsa la mine pe care ti-am dat-o si tie.:P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *