Aer cu dor

Mi s-a spuns că voi greşi din nou. Mi s-a spus că nu este bine ceea ce am decis şi mi-a fost dat de înţeles că de această dată nu voi mai fi înduioşat să revin la poziţia iniţială. Poate din cauza faptului că nu mă aşteptam ca lupta despărţirii să fie atât de scurtă, simplă şi atât de simţită pe dinăuntru. Acum sufletul meu este palpabil şi din agitaţia de care dă dovadă îmi dau seama că nu este în regulă. Sper din toată inima ca acest lucru să nu fie începutul regretului de a nu mai deţine ceea ce îmi aparţine.

Într-adevăr, adevărata valoare a persoanelor o cunoşti din plin, cu vârf şi îndesat, atunci când le pierzi şi îţi pare rău. Acum sunt rămas fără cuvinte şi instabil emoţional. Simt un dor nebun de a mă delecta cu o dramă literară, romantism sau ceva care să mă distragă complet de lume. Când respir, simt cum mă umplu de un aer rece, ca atunci când încep să mestec o gumă mentolată sau când sunt lovit în capul pieptului şi rămân brusc fără aer.

M-am tot întrebat de ce am parte de lucruri care nu mi s-au mai întâmplat niciodată în viaţă şi nu primesc nici un semn spre a trece peste ele cu bine. Trebuie să stau şi să reflectez la ele. Nu este o situaţie tocmai plăcută. Pe de-o parte mă bucură pentru că aceste lucruri fac parte din antrenamentul vieţii însă pe cealaltă parte mă întristează foarte tare, motivul fiind acumularea lor în suflet şi tratarea acestora cu dezamăgire.

Nu ştiu dacă aşa este dat să fie, când se strâng elemente negative pe lângă mine, se strâng din plin pentru a mă epuiza total. Exact în acele momente nu mai am nici o speranţă în viitorul meu la care visez cu mare băgare de seamă de ani buni. Încep să palpitez între a avea încredere în mine în continuare şi a ceda problemelor. Aş opta pentru varianta a doua, aş lăsa garda jos şi aş renunţa la război înainte de a-l începe însă şi aici este o problemă pentru că asta ar însemna încă un motiv negativ de tristeţe. Să trec peste principiul meu de a încerca, cel puţin.

Alteori mă gândesc că tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un scop anume şi strict ceea ce se întâmplă este cauza efectului dintr-un viitor fie apropiat sau îndepărtat. Dacă nu este aşa, sigur este altfel, însă vor fi aceleaşi urmări.

Legat de aceeaşi ideea când am scris articolul, am deviat la altele mai mici şi aşa mi-am expus mai multe nemulţumiri despre viaţă. Într-o zi totul o să fie bine, nu? Că doar aşa credeam când eram mai mic: orice, oricum ar fi, va fi bine. Şi aşa mi-a dispărut şi din gândirea de copil inocent – nostalgie.

Să mai stau şi să mă leg de viaţă, oameni şi întâmplări îmi place numai când sunt melancolic. Dulceaţa asta mă îmbată şi mă face dependent de ea, astfel încât mă convinge ca şi data viitoare când găsesc oportunitatea, să fac lucrurile în aşa fel încât să ajung din nou la ea.

Vlăduţ

Vlăduţ mă numesc şi sunt student în anul III la Universitatea Politehnica Timişoara. Sunt o persoană simplă, om în devenire, atipic, realist, narcisist în glumă şi gânditor (poate prea mult). Iubesc cu mult curaj şi patos simplitatea, oportunităţile, viaţa, natura, Timişoara, studenţia, voluntariatul, părinţii, iubita, prietenii, cărţile, aerul curat, iar asta îmi ocupă tot timpul. Sunt mereu în căutare de frumos, mă bucur pentru fiecare lucru din jurul meu şi acestea îmi asigură fericirea zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *