Decembrie-Da

– Decembrie? – Da!

Noiembrie, sau cum îmi place mie să spun, tu eşti noiembrie a mea! În pustiul lumii, doar după nişte priviri timide, sincere şi pline de dorinţă, vinul, servit la ora 4 a dimineţii, ne-a ţinut companie în discuţiile intense şi provocatoare despre sentimentele proprii. Era o zi specială pentru tine, iar eu nu am îndrăznit să cer mai mult decât am primit. Privirile tale mi-au pătruns prin retină şi mi-au ajuns în adâncul inimii, mi-au mângâiat sufletul şi l-au liniştit după toată perioada furtunii prin care a trecut. Ce-mi puteam dori mai mult, decât tu, vin, o melodie plăcută în surdină, o oră târzie a nopţii şi priviri ce se intersectau, explodând plăcere şi fericire!

De multe ori am visat la valurile mării şi le-am văzut cum fiecare vine, se izbeşte de stânci şi nu mi te mai aducea. Mult timp am stat aşa, privind în gol aşteptând, sperând. Acum, chiar spre surprinderea mea, sunt… din nou fericit. Ai apărut de nicăieri şi ţi-ai pus aripile în jurul meu. Iar eu m-am lăsat strâns în ele. Bătăile inimii au fost aşa cum mi-ai spus, frumos, aşa cum mi-am dorit şi aşa cum ţi-am şoptit. (more…)

Read More

Ea-este-amintirea-ce-mi-aduce-lacrimi-dulci

Toamnă… tot despre ea îţi spun

Astenia de toamnă a venit odată cu gândurile la femeia asta minunată. După un an, mi-am dat seama că iubesc dimineţile cu ceaţă şi răcoroase până-n măduva oaselor. Pentru că am trăit intens momentele în care devreme plecam de lângă corpul ei fierbinte, sărutându-i pe nesimţite, buzele, obrazul şi somnul dulce, zâmbea fermecător, ieşeam mai apoi în plină dimineaţă pentru a rătăci pe băncile facultăţii, tot cu gândul la ea, şi mă întorceam în târzie seară, în aceleaşi îmbrăţişări. Sunt afectat! Nu îmi dau seama dacă într-un mod bun sau rău. Aceleaşi multe lucruri, locuri şi oameni îmi aduc aminte de ea. Şi mă cuprind emoţiile de fiecare dată.

Două sau trei zile au trecut, de când mi-am luat din timpul meu şi am zis ca după job, să lungesc călătoria cu tramvaiul, pentru a ajunge în parcul în care m-a sărutat, la ultimul apus al verii şi la prima frunză căzută a toamnei. Sau pur şi simplu a unei veri târzii. Gândurile la reacţia revederii acelui parc, au golit tramvaiul de persoane şi am trăit singur împrejurările; am fost surprins de imaginea noastră, de atunci când ne-am revăzut, după ce drumurile noastre au luat două curbe diferite. Am îmbrăţişat-o strâns, am zâmbit şi am lăsat-o să plece. (more…)

Read More

Nu-a-fost-timp-pentru-a-ne-continua-povestea

Ultimul gând

A trecut un an de atunci; un an şi şaptesprezece zile, o toamnă şi o iubire, o iarnă şi-un regret, o primăvară si-o speranţă, o vară şi-un sentiment. Îmi amintesc multe lucruri ce ne-au descoperit zâmbetele, tristeţea, teama, furia şi alte simţiri, ne-au adus împreună mereu, lucruri pe care nu le voi mai menţiona pentru că este nesănătos pentru mine şi nu este corect faţă de ea. Am spus într-o zi că mă voi opri să mai scriu despre ea, numai atunci când nu o voi mai iubi vreodată. Şi iată-mă că, încă o fac. Scriu despre ea. Şi o iubesc. Dar, poate că, de această dată, de acum, cu un alt eu.

Într-un final, după multe lupte interioare cu tot ceea ce am simţit, cu amalgamul de gânduri, fluxul imens de sentimente şi contradicţiile existenţei mele, mi-am dat seama că în ultimele luni, am reuşit doar să îmi demonstrez mie cât de mult pot iubi o femeie. Mi-a fost dat să înţeleg faptul că ochii femeii iubite sunt marginea lumii, mi-a fost dat să văd cum poate plânge un bărbat ca un băiat, mi-a fost dat să simt cum dorul pentru ea sfâşie şi cea mai mică parte de suflet, mi-a fost dat să sper într-un moment de cumpănă, mai mult decât aş fi făcut-o pentru un vis de-al meu şi mi-a fost dat să învăţ, în cele din urmă, că ultimul rămas bun, în dragoste, este acela care… nu se spune. Au fost lecţii. Ce-i drept, nu mi-aş fi dorit niciodată să le învăţ cu preţul pierderii ei, dar viaţa nu m-a întrebat asta. (more…)

Read More

Ne-am-pierdut-in-strigatul-sufletelor-cand-trebuia-sa-intretinem-ecoul

Călătoresc solitar prin viaţa mea

Poate că prin acest titlu, îmi voi exprima cel mai bine moto-ul şi de asemenea, situaţia de faţă este cea care îl va şi demonstra. Cea mai mare ironie a vieţii mele se leagă de oamenii pe care îi invit sincer în viaţa mea din pură plăcere.

Momentul în care în viaţa mea soseşte cineva este un moment banal, doar îmi face o deosebită plăcere să cunosc oameni noi, poveşti de viaţă, întâmplări şi experienţe ale altora. Dorinţa, plăcerea şi poate întâmplarea, fac din acel banal, o poveste cu un posibil suflet pereche. Visăm, promitem, trăim, ne iubim. Atât de simplu! Urmează apoi rugămintea către mine “de nu mă uita”, “-Te rog să nu pleci niciodată din viaţa mea!” şi atunci totul se schimbă. Încep momentele de tandreţe, îmi este inspirată dorinţa de a trăi şi mai intens şi viaţa mea devine o continuă aşteptare pentru momentul când nu eu, nu, nu eu, ci tu… vei pleca. Mereu am ştiut asta. Am învăţat că nimic nu este infinit şi că unii oameni vin în viaţa mea cu o anumită misiune. Apoi pleacă, eu plec din viaţa lor sau pur şi simplu, rezonanţa gândurilor dintre noi dispare. Şi nu pot spune că atunci lumea mea pică de pe piloni pentru că uit rapid acest lucru, până la momentul oportun. (more…)

Read More

Sa-ti-ating-coardele-sufletului-sa-le-tai-si-sa-le-leg-de-mine

Drumul spre casă, duce la tine

Cu greu am crezut că am să ajung din nou aici. Acelaşi apus, acelaşi loc, acelaşi vânt care îmi mângâie pielea, parcă trimis de tine, aceleaşi gânduri, dar ceva mai melancolice şi lipsite de speranţă şi în final, aceeaşi promisiune făcută ţie cum că acum ar fi trebuit să fii cu mine. Din nou sunt acasă, iar toate drumurile spre aici, duc la tine. Şi este ciudat. Că tu nu eşti.

Mă simt atât de inspirat, însă nu mă mai surprinde nimic. Ziua când mi-ai spus ultima dată că îţi este dor de mine, a trecut de multă vreme, zilele de când nu ţi-am mai auzit glasul, au trecut şi ele şi parcă se înmulţesc cu fiecare secundă fără tine.

Sentimentele mele pentru tine s-au gravat în sufletul meu şi tot mai greu îmi este să le stăpânesc. Sunt conştient că îmi fac rău, că amalgamul de gânduri îmi menţine tristeţea şi că noi nu vom fi mai bine dacă voi continua să fac asta. Zâmbesc şi doar acum mai gust efemer o bucăţică de speranţă. Apoi ştiu că nu voi înceta să te păstrez în gând, în respiraţie în sânge, în suflet şi ascunsă printre toate cuvintele mele ce-mi vor descrie vreodată viaţa.

(more…)

Read More